Actualitate

Cântăreţul Victor Socaciu, audiat la DIICOT în dosarul medicului Mihai Lucan

Cântăreţul Victor Socaciu a ajuns, luni dimineaţă, la sediul DIICOT, pentru a fi audiat în dosarul medicului Mihai Lucan în condiţiile în care fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, l-a acuzat pe el şi pe Alexandru Arşinel că ar fi fost transplantaţi preferenţial.

„Am făcut o analiză la domnul profesor Lucan şi după câteva luni am fost chemat pentru că se ivise ocazia transplantului şi s-a constatat că era o foarte bună compatibilitate. Ca atare, am fost operat. Asta e tot. Nu e vorba de niciun tratament preferenţial. Domnul ex-ministru ar trebui să aibă şi probe, pentru că aşa este deontologic. Dar văd că în România nu mai este nevoie de probe. Se pare că unii oameni vor să iasă în spaţiul public agăţându-se de nume mai cunoscute”, a declarat, la finalul lunii decembrie, pentru agenţia de presă Mediafax, Victor Socaiu.

Reacţia fostului parlamentar, căruia i-au fost înlocuiţi ambii rinichi în 2009, la Institutul de Transplant Renal din Cluj, vine după afirmaţiile fostului ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, făcute printr-o postare pe Facebook.


„Nu există mulţi medici sau mulţi pacienţi ai domnului Lucan care să nu fi ştiut cum stau lucrurile. Ceea ce nu ştiu mulţi este că POLITICIENI şi de OAMENI CU INFLUENŢĂ ai ultimilor 27 de ani au ştiut şi au profitat de serviciile preferenţiale ale domnului profesor, pentru ei înşişi sau pentru apropiaţi; Domnul Alexandru Arşinel (actor, membru UNPR) şi domnul Victor Socaciu (deputat PSD la acea dată) sunt doar două exemple. Sunt sute altele", a scris Vlad Voiculescu.

Fostul ministru al Sănătăţii a explicat că există mai multe cazuri asemănătoare cu cel al medicului Lucan, sistemul de sănătate fiind împânzit de "păianjeni feudali fără scupule", care fac afaceri din viaţa pacienţilor.


Săptămâna trecută, medicului Mihai Lucan i-a fost înlocuită măsura controlului judiciar cu cea a arestului la domiciliu.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter