Actualitate

O elevă din Cluj a obținut cel mai mare punctaj la examenul internațional Cambridge

Chiara Ferrari, o tânără care este în clasa a XII-a la un liceu privat din Cluj a reușit performanța de a obține cea mai mare notă din lume la examenul Cambridge de studii media.

Cunoscutul centru de examniare Cambridge a anunțat rezultatele sesiunii 2017, iar Chiara Ferrari din Cluj-Napoca a obținut cea mai mare notă din lume la secțiunea de Studii Media.

„Ne bucurăm împreună cu Chiara, precum și cu cei șase elevi care au obținut nota A pe linie, de această nouă confirmare a calității pregătirii educaționale din cadrul Transylvania College. Asemenea rezultate motivează elevii să acorde importanța cuvenită educației lor, iar nouă, profesorilor, ne oferă o foarte mare satisfacție profesională", a declarat Ruxandra Mercea, directorul școlii.


Colegii Chiarei o descriu ca fiind ambițioasă, muncitoare și liniștite. Chiara este acum în clasa a XII-a, iar pasiunea pentru media a descoperit-o în cadrul liceului. Pentru a învăța cât mai mult din acest domeniu, tânăra nu s-a mulțumit cu orele de la școala, ci a ales să facă pe parcursul verii un stagiu de practică la o agenție de publicitate, în departamentul Media.

„Cursul de Studii media încurajează elevii să construiască și să înțeleagă produsele media, formele și convențiile pe care le utilizează acestea. În cadrul cursului mai studiem diferite contexte în care se utilizează produsele media, tehnologiile folosite, audiența specifică și mesajele sociale transmise. Examenul Cambridge pentru Studii media este unul complex, fiind compus din patru module care au menirea de a echilibra munca practică și examenele scrise prin combinarea cerințelor creative cu analiza și dezbaterea", a explicat Ana-Maria Huluban, profesoară de Studii media.


În sesiunea iunie 2017, 68 de elevi au susținut examene, iar 36 au fost promovate cu „A" - echivalentul notei „10.00" în sistemul educațional românesc. În sesiunea din vară, șase elevi ai școlii au obținut A pe linie, la toate disciplinele la care au susținut examene.

În funcție de profil și de preferințe, materiile de examen sunt: limbi străine (engleză, germană, spaniolă, franceză, chineză), matematică, fizică, chimie, biologie, istorie, geografie, sociologie, psihologie, economie, business, artă, sport și media studies.


Pentru fiecare disciplină, Cambridge decernează premiul „Top in the World" elevilor care susțin examene Cambridge la discipline studiate în liceu și care obțin cel mai bun rezultat, la nivel global, la o disciplină de examen. Premiul are greutate mare în dosarul de admitere pentru universitățile de top. În urma cu doi ani, o altă elevă a Transylvania College, Maria Begu, în prezent studentă la psihologie, a câștigat premiul „Top in the World" la limba franceză.

 


 

Etichete: examen
abonare newsletter