Actualitate

Dosarul Uioreanu a ajuns la final. DNA cere pedepse mai mari pentru inculpați

Dosarul “Mită la CJ” a ajuns la final. Procurorul șef al DNA Cluj a cerut pedepse mai mari pentru Uioreanu și Bene, dar și închisoare cu executare pentru Petran.

Instanța Curții de Apel a dat, joi, cuvântul pe fond avocaților inculpaților și procurorului de ședință, care a fost chiar șefa DNA Cluj, Anca Mărincean. Aceasta a cerut pedepse mai mari pentru Horea Uioreanu și Ioan Bene, menținerea pedepsei de fond pentru Vasile Pogăcean și închisoare cu executare pentru Ioan Petran și Gabriel Davidescu, care la fond au primit cu suspendare, scrie clujust.ro.

Procurorul șef al DNA Cluj, Anca Mărincean, a luat cuvântul prima, precizând că instanța de fond a făcut o cercetare judecătorească judicioasă, completă și că ansamblul probatoriu rezultat a dus la concluzia vinovăției inculpaților. Șefa DNA Cluj a cerut Curții să rețină că hotărârea pronunțată la Tribunalul Cluj este criticabilă din perspectiva reținerii de circumstanțe atenuante cu privire la infracțiunea de complicitate la spălare de bani reținută pentru fostul președinte al CJ Cluj Horea Uioreanu și cu privire la cea de spălare de bani de care este acuzat omul de afaceri Ioan Bene.


“Circumstanțele atenunate nu sunt justificate în raport cu elementele de fapt și de drept. Odată reținută vinovăția, pedepsele trebuie să fie proporționale cu gravitatea infracțiunilor”, a precizat procurorul. Acesta a cerut să se țină cont și de atitudinea celor doi inculpați care nu și-au asumat faptele. “Aplicarea unor pedepse blânde nu reprezintă un factor de coerciție necesar”, a mai spus șefa DNA Cluj.

În ce-l privește pe omul de afaceri Vasile Pogăcean, procurorul apreciază că pedeapsa de 3 ani cu executare de la fond este un mijloc suficient pentru reeducare, dar a precizat că Tribunalul a omis să-I interzică dreptul de a fi ales. Pogăcean este și membru PNL.


Anca Mărincean a criticat și modalitatea de executare a pedepselor aplicate fostului consilier județean Ioan Petran și a directorului de dezvoltare UTI Gabriel Davidescu. Aceștia au primit pedepse cu suspendare în primă instanță. Procurorul consideră că nu există argumente pentru a fi suspendate pedepsele și că nici circumstanțele personale nu sunt în favoarea lor. Potrivit reprezentantului DNA, cei doi nu au avut o atitudine sinceră, iar faptul că suma considerată mită este mai mică nu are relevanță să justifice clemența organelor judiciare. Șefa DNA Cluj a menționat că suspendarea se aplică doar în cazul celor care au atitudine de recunoaștere.

Inculpații Horea Uioreanu (fost președinte al Consiliului Județean Cluj), Ioan Bene, Vasile Pogăcean (oameni de afaceri), Ioan Petran (fost consilier județean) și Gabriel Davidescu (director de dezvoltare la UTI) au avut ultimul cuvânt.


Vasile Pogăcean, om de afaceri și membru PNL, a fost ultimul care a dat declarație de inculpat la Curtea de Apel Cluj. “Este ilogic ca eu să-i fi dat mită domnului Uioreanu întrucât finanțările le-am primit în baza hotărârilor de Guvern”, a spus Pogăcean. Acesta a precizat că i-a dat bai lui Răzvan Pop, fostul consilier al lui Uioreanu, pentru că era membru de partid.

Avocatul Tiberiu Ban a solicitat Curții să desființeze sentința primei instanțe și să dispună achitarea lui Horea Uioreanu pe motiv că fapta nu este prevăzută de lege, invocând lipsa de tipicitate.


Avocatul Radu Chiriță a spus că Uioreanu a primit banii în calitatea lui de președinte a filialei județene PNL. “Societatea nu realizează că un partid nu poate să crească cu aer. Avem o societate plină de suspiciuni. Este vorba de modul în care percepem legea partidelor politice. Întrebarea e: Putea președintele PNL Cluj să primească bani de la diverși oameni de afaceri bani pentru partid? Da”.

Avocatul Mihail Neamțu a precizat: “Acest dosar suferă sub aspectul logicii juridice”.


Avocatul Călin Budișan a cerut Curții de Apel să trimită cauza spre rejudecare și în subsidiar , să schimbe încadrarea și să dispună achitarea. Acesta a precizat că din 88 de pagini ale sentinței de fond, doar trei îl vizează pe Davidescu. “Banii s-au dat, dar percepția e diferită. Davidescu a considerat că e împrumut, iar Petran sponsorizare”.

Procurorul DNA a replicat: “Să analizați câte strategii de apărare au fost în dosar, declarații contradictorii care demonstrează caracterul ocult al faptelor”.

Inculpații au avut ultimul cuvânt.

“A fost o perioadă urâtă din viața mea. Orice partid are nevoie de fonduri. Un partid mare are nevoie de bani, așa a fost întotdeauna (...) Am avut contact cu oameni de afaceri, dar nu am amestecat cele două funcții, nu am promis nimănui nimic. Nu puteam lua de unul singur, căci există un aparat la Consiliul Județean. Dacă voiam să țin mita nu implicam oameni din jurul meu, precum Răzvan Pop”, a precizat Uioreanu.

Ioan Bene a declarat că Uioreanu și Răzvan Pop au format o “societate”.

“Dacă e să facem justiție până la capăt această societate așa a procedat cu fiecare client. Aveau un scop precis. Nu am cerut niciodată nimic. Până să vină la conducerea CJ Cluj nu-l cunoșteam pe Uioreanu. Nu am dat niciodată bani ca să-mi dea ceva Uioreanu, căci aveam contract semnat la aeroport. Este o construcție cancaniadă a DNA. Mă consider vinovat că am cumpărat firma de la Țiriac. Oricine o lua, pățea la fel. Am dat banii contrâns pentru campanie. Vreau să cred că veți judeca cu bună credință”, a susținut Bene.

Vasile Pogăcean: “Solicit să fiu achitat. Nu am avut niciun interes pentru a obține foloase, sunt membru PNL din 2006, am dat bani pentru partid”.

Ioan Petran: “Nu am discutat niciodată cu nimeni acest subiect, parcarea long term de la aeroport. Este o acuzație fabricată. Vă rog să dați o sentință dreaptă”.

Gabriel Davidescu: “Eu am fost trimis în judecată pentru dare de mită. Eu am aflat că Petran și Uioreanu au împărțit suma de bani când am citat dosarul. Chiar nu înțeleg de ce sunt condamnat. Mulțumesc lui Dumnezeu că nu am împrumut mai multe persoane. Pe Petran l-am perceput ca un om disperat care îmi cere ajutorul. Despre parcare, le-am dat avocaților o adresă care demonstrează că parcarea long term există și este funcțională”.

Instanța a amânat pronunțarea pentru data de 31 ianuarie.

Sentințele Tribunalului Cluj

Pe 12 mai 2016, Horea Uioreanu a fost condamnat la şase ani şi jumătate de închisoare cu executare, pentru luare de mită, printr-o decizie a Tribunalului Cluj. De asemenea, omul de afaceri Ioan Bene, care i-ar fi dat mita lui Uioreanu, a fost condamnat la trei ani şi zece luni de închisoare cu executare, iar Vasile Pogăcean la trei ani de închisoare cu executare. Tribunalul a dispus și condamnarea lui Ioan Petran, profesor universitar și consilier județean PNL, la trei ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită și a directorului UTI Gabriel Davidescu la doi ani și cinci luni de închisoare cu suspendare.

Ultimele Stiri
abonare newsletter