Actualitate

Din ce în ce mai mulți oameni din Florești se împotrivesc unei posibile fuziuni între cele două localități

În urmă cu câteva zile, Monitorul de Cluj a publicat un articol în care specialiști în domeniul administrației și economiei au fost consultați cu privire la o posibilă fuziune între comuna Florești și municipiul Cluj-Napoca. În urma materialului au apărut numeroase reacții atât pro cât și contra din partea floreștenilor.

Din ce în ce mai mulți floreșteni doresc să fie locuitori cu acte în regulă al municipiului Cluj-Napoca, în speranța că multe dintre problemele pe care le întâmplă în comuna lor ar putea fi soluționată mai repede dacă Floreștiul ar deveni un cartier al municipiului. Pe rețelele de socializare a fost creat un sondaj prin care floreștenii au fost întrebați dacă ar dori ca localitatea să se unească cu municipiul Cluj-Napoca. În câteva luni în jur de 360 de persoane au votat pentru uniune, iar în jur de 120 au votat împotriva ei. Floreștenii doresc să fie parte integrată din municipiu pentru a avea parte de condiții mai bune în ceea ce privește mijloacele de transport în comun, zone de agrement, companie de salubritate, dezvoltarea infrastructurii. Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care o parte dintre ei susțin acest demers.

În schimb, în ciuda sondajului care a fost realizat pe rețelele de socializare, din ce în ce mai mulți Floreșteni care dezaprobă vehement această inițiativă, temându-se că vor trebui să scoată mult mai mulți bani din buzunar pentru cheltuielile lunare, și-au exprimat opinia în legătură cu acest subiect.


„Probabil sunt vreo 3-4000 de unioniști, dar bunul simț îmi spune că cei care nu vor este covârșitor de mare. Cui i-ar folosi? Impozite și taxe mai mari, bani mai puțini. Cât de prost poți să fii să crezi că așa s-ar rezolva problema ambuteiajelor? Asta se rezolvă prin drumuri noi, nu prin a deveni un amărât de cartier. Viața nu e mai bună dacă o localitate este un megalopolis, ci dacă e administrată bine. Și aici Floreștiul suferă, dar suferă și Clujul. V-o spune un clujean care stă în Florești”, a scris Silvius Iorga.

Cei care susțin inițiativa, nu se tem de o eventuală majorare a prețurilor.


„E cea mai mare duma posibilă și o frică pe care o au oamenii neinformați, cu tot respectul. Nu vor crește impozitele și taxele. Chiar dacă vor crește, se va face treptat și vor crește nesemnificativ față de ce e acum, însă cu siguranță nu în următorii zece ani. Așa că să nu vă mai fie frică de ceva ce nu merită. E cea mai mică problemă asta. În comparație cu avantajele, e egal cu zero”, a spus David Rus.

Alți floreșteni spun că, de fapt, nu va exista nicio schimbare în bine, ci Clujul va primi tot bugetul comunei, lucru care ar fi mai mult în interesul orașului.


„Așa, pe repede înainte, Clujul ar lua banii strânși de Florești și ar mai primii și ei, de buzunar. Miza este bugetul Floreștiului. Nu s-ar schimba nimic în bine. Cam la fel cu relația Cluj-Guvern, bani mai puțini pentru plătitorii de taxe și impozite”, a spus Viorel Marian.

Unii se tem că odată realizată fuziunea, nu vor mai putea benefica de avantajele pe care le au ca zonă rurală în ceea ce privește fondurile europene.


„Dacă e musai,hai să o fac.Cred ca momentan e mai bine să rămânem comună cel putin cât mai există fonduri europene alocate zonelor rurale,cu mențiunea importantă că trebuie să fie și oameni pricepuți care să știe să le atragă”, a spus Daniel Ionel.

Etichete: cluj fuziune floresti
Ultimele Stiri
abonare newsletter