Actualitate

Anna Horvath REFUZĂ munca în folosul comunităţii. Achitare sau merge la închisoare?

Fostul viceprimar al Clujului, Anna Horvath, a declarat joi la Curtea de Apel Cluj că nu acceptă să presteze muncă în folosul comunităţii, una dintre condiţii în cazul unei condamnări cu suspendare sau amânare. Prin urmare, pentru Horvath există două variante: ori merge la închisoare ori va fi achitată.

Judecătorii ar fi trebuit să se pronunţe în 2 martie în dosarul în care Anna Horvath a fost trimisă în judecată pentru trafic de influenţă şi spălare de bani alături de omul de afaceri Zsolt Fodor, dar au amânat pronunţarea pentru data de 22 martie.

La termenul de joi judecătorii au decis să repună cauza pe rol “în vederea înlăturării omisiunii verificării condiţiilor privind amânarea aplicarea pedepsei şi la condiţiile executării pedepsei sub supraveghere”. În ambele variante, una dintre condiţii este că “infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii”, scrie clujust.ro.


Prin urmare, judecătorul i-a întrebat pe cei doi inculpaţi Anna Horvath şi Zsolt Fodor dacă ar accepta să muncească în folosul comunităţii. Fodor a spus că este de acord, dar Horvath a refuzat. Astfel, politicianul UDMR mizează pe o achitare. Judecătorul ori o va achita de acuzaţiile de trafic de influenţă şi spălare de bani ori o va trimite la închisoare.

Avocatul fostului viceprimar, Gheorghiţă Mateut, a spus că refuzul muncii în folosul comunităţii a fost decizia clientei sale.


“Eu cred că aceste pasaje din Codul Penal sunt neconstituţionale deoarece încalcă prezumţia de nevinovăţie. O persoană ar trebui să îşi poată da un astfel de consimţământ doar după pronunţarea sentinţei, pentru că dacă face cum se cere acum el îşi recunoaşte pe jumătate vinovăţia”, a spus Mateuţ.

Ultimele Stiri
abonare newsletter