Actualitate

Emanuel Ungureanu acuză PRESIUNI din partea chirurgului Mihai Lucan: Ameninţă, hărţuieşte şi încearcă să intimideze

Emanuel Ungureanu, vicepreşedintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor şi omul de la care a pornit dosarul doctorului Mihai Lucan, îl acuză pe medic de hărţuire, susţinând că acesta a apelat la politicieni şi la jurnalişti pentru a-l denigra.

Emanuel Ungureanu a declarat, luni, că a fost audiat în mod abuziv anul trecut în Comisia de Sănătate şi Comisia Juridică din Camera Deputaţilor pentru că i-a adresat întrebări medicului Mihai Lucan.

”Mihai Lucan face ce ştie cel mai bine, ameninţă, hărţuieşte şi încearcă să intimideze. De când am intrat în Parlament, Lucan a acţionat împotriva mea prin intermediul unor politicieni din PSD, dar şi PNL, şi a încercat să mă hărţuiască permanent. Am fost audiat în mod abuziv anul trecut în Comisia de Sănătate şi Comisia Juridică din Camera Deputaţilor pentru că aş fi îndrăznit să îi adresez întrebări fostului şef al Institutului de Transplant, inculpatul Mihai Lucan, cel care a traficat ani de zile organele unor români. Lucan insinua în plângerea adresată conducerii Camerei Deputaţilor că nu aş fi avut voie să vizitez ICUTR fără acordul acestuia. Presiunile au fost făcute de Lucan prin intermediul unor politicieni sau jurnalişti pentru a mă denigra şi a mă descuraja să continui demersurile de a denunţa faptele acestuia, dar eu nu pot fi intimidat şi nici oprit”, a spus Ungureanu.


Deputatul se va prezenta marţi dimineaţă în calitate de martor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie pentru a răspunde acuzaţiilor medicului Lucan care îl incrimina în luna ianuarie de ”compromiterea intereselor justiţie”.

”Săptămâna trecută am depus noi documente la DIICOT care indică suspiciuni de luare de mită de către Lucan de la firme de medicamente prin intermediul Societăţii Române de Boli Genito-Urinare. Miercuri voi depune probe noi la DIICOT Bucureşti care vizează modul discreţionar în care Lucan a decis alocarea unor rinichi unor persoane cu statut de VIP, printre care se numără un deputat, care a beneficiat de acelaşi tratament preferenţial ca şi actorul Alexandru Arşinel”, a mai spus deputatul USR.


Medicul Mihai Lucan este cercetat, fiind acuzat de devalizarea Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal, alături de alte persoane.

Ultimele Stiri
abonare newsletter