Actualitate

Maestrul Dumitru Fărcaş a împlinit 80 de ani. Iohannis i-a conferit Ordinul Naţional "Serviciu Credincios" în grad de cavaler

Maestrul Dumitru Fărcaş a fost sărbătorit la împlinirea vârstei de 80 de ani printr-un spectacol aniversar organizat, vineri seara, la Cluj-Napoca, ocazie cu care ministrul George Ivaşcu i-a înmânat acestuia o Diplomă de Excelenţă.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a conferit maestrului Dumitru Fărcaş, cu ocazia împlinirii de către acesta a vârstei de 80 de ani, Ordinul Naţional "Serviciu Credincios" în grad de cavaler, în semn de recunoaştere pentru întreaga sa carieră, dar şi pentru contribuţia pe care a adus-o culturii, informează Administraţia Prezidenţială.

Distincţia i-a fost oferită maestrului Dumitru Fărcaş în cadrul spectacolului aniversar dedicat acestuia, organizat vineri seara la Cluj-Napoca.


În cadrul concertului organizat la Cluj-Napoca, domnul Fărcaş i-a mulţumit domnului preşedinte, spunând că este onorat de primirea acestei distincţii, mai precizează Administraţia Prezidenţială.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale transmis sâmbătă, maestrului Dumitru Fărcaş i-a fost înmânată, la spectacolul aniversar organizat vineri seara şi o Diplomă de Excelenţă de către ministrul George Ivaşcu.


Taragotistul Dumitru Fărcaş s-a născut pe 12 mai 1938 în satul Groşii Băii Mari, din judeţul Maramureş. El s-a înscris la liceul de muzică în 1956, iar din 1962 până în 1967 urmează cursurile Academiei de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca, în cadrul Facultăţii de Interpretare, la clasa de oboi. După absolvirea academiei clujene, învaţă autodidact taragotul, împrumutând unele tehnici din cele specifice oboiului.

Dumitru Fărcaş şi-a început cariera profesională în 1960, când s-a angajat ca instrumentist al Ansamblului "Maramureşul" din Baia Mare. În 1962 a preluat Ansamblul "Mărţişorul" al Casei de cultură a studenţilor din Cluj-Napoca, împreună cu care a obţinut numeroase premii naţionale şi internaţionale.


El a fost distins cu numeroase premii internaţionale, printre care Premiul I şi titlul de laureat al concursului din cadrul Festivalului Mondial al Tineretului şi Studenţilor de la Helsinki (1962); Discul de aur decernat de Academia "Charles Cros" din Paris (1972); laureat al Premiului Ethnos (1991); laureat al Festivalului "Smithsonian Folklive Festival" de la Washington (1999); Premiul I la Festivalul Internaţional de la Bruxelles (1999); Premiul Inter-Lyra în cadrul Olimpiadei de Muzică şi Dans "Cele cinci Lyre" de la Budapesta (2000).

Este preşedinte de onoare al Congresului Internaţional al Taragotiştilor.


Preşedintele Ion Iliescu i-a conferit artistului la 29 noiembrie 2002 Crucea naţională Serviciul Credincios clasa a III-a, "pentru crearea şi transmiterea cu talent şi dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizaţia românească şi universală'. Tot preşedintele Iliescu i-a conferit la 7 februarie 2004 şi Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofiţer, Categoria D - "Arta Spectacolului", "în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea li talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului".

La 7 martie 2008, Dumitru Fărcaş a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Academiei de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca.

abonare newsletter