Actualitate

Cine sunt clujenii săltaţi de DIICOT pentru trafic de droguri. Unul din ei, ridicat şi în 2016

Procurorii DIICOT Sibiu au destructurat în urmă cu două zile o reţea de traficanţi de droguri după zeci de percheziţii care au avut loc la Sibiu şi Cluj. Doi clujeni au fost arestaţi preventiv.

Dacă în trecut aceşti tineri au fost ridicaţi pentru trafic de droguri și condamnați la pedepse derizorii, acum, ei sunt acuzați de infracțiuni de omor și de tentativă de omor, fapte comise asupra unor consumatori de droguri, scrie evz.ro.

Este pentru prima dată când procurorii vorbesc în cazul unei rețele de trafic de droguri, de crime, tentative de omor sau bătăi aplicate celor care cumpărau etnobotanice și nu plăteau la timp.


Rețeaua, destructurată acum de procurorii DIICOT, era compusă din 13 persoane, și era constituită sub forma unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc, efectuare de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, trafic internaţional de droguri de risc şi trafic internaţional de droguri de mare risc.

13 persoane au fost prezentante, joi, Tribunalului Sibiu care a decis arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile.


Printre persoanele implicate în traficul cu substanțele stupefiante se numără și doi clujeni: Răzvan Vescan și Raul Alexandru Moldovan.

Cine sunt cei săltați


Avram Robert Gabriel - condamnat în trecut pentru infracțiuni de distrugere, cu amendă penală, în valoare de 3.000 de lei.
Canciu Constantin Sorin - arestat pentru infracțiunea de omor, comisă în data de 31 mai 2018. Victima este Mihai Alexandru, de 26 de ani. Tânărul a fost bătut cu bestialitate de Canciu și alți doi și a suferit o ruptură masivă de ficat.
Ghizăşan Ioan Marian - în 2009 săltat de DIICOT Sibiu într-un dosar privind gruparea ”Lenis”, acuzată de fapte precum port fără drept de arme albe, lovire şi alte violenţe, vătămare corporală, lipsire de libertate în forma agravată, ameninţare, şantaj, tâlhărie, distrugere, violare de domiciliu, încăierare şi ultraj contra bunelor moravuri.
Buteață Anamaria - furturi mărunte - condamnată la șase luni de închisoare, cu amânarea executării pedepsei.
Muscă Ioan Teodor - dealer de substanțe cu efecte psihotrope - în 2014 săltat de DIICOT Sibiu.
Moldovan Alexandru Raul, zis Moldo, Cluj, membru al unei grupări care se ocupă cu vânzarea de etnobotanice, ridicat de DIICOT Cluj, în data de 3 august 2016. Condamnat de Tribunalul Cluj la măsura educativă de asistare pentru o perioadă de cinci luni, zi de zi, într-un centru specializat.
Turcuman Robert Ionuț - condamnat pentru furturi mărunte - la măsura educativă de asistare pentru o perioadă de șase luni.
Vescan Răzvan
Niță Florin
Alexandru Șef
Hanzi Andrei Cristian

Nonu Anton
Constantin Daniel

Cum acționau


Anchetatorii susțin că o parte din cei reținuți erau deosebit de agresivi, care rezolvau problemele cu cuțitul. “Liderii grupării erau cunoscuţi având accese de violenţă fizică deosebită, folosind în special arme albe – cuţit, accese de violenţă îndreptate atât împotriva consumatorilor sau altor dealeri de substanţe stupefiante, dar şi împotriva altor persoane cu care nu aveau legătură pe această linie a traficului de droguri, motivat de faptului că fac parte dintr-un grup infracţional (în prezent unul dintre lideri fiind suspectat inclusiv de comiterea unei tentative de omor, iar un altul, pe parcursul cercetărilor a fost arestat preventiv într-o altă cauză, pentru comiterea unei infracţiuni de omor, fără legătură cu traficul de droguri)”.

Șefii rețelei de la SIbiu speculau slăbiciunile consumatorior, precum și viciul acestora, astfel că există cazuri în care cei care cumpărau erau puși să plătească sume multe mai mari de bani. ”Au fost reţinute cazuri când le era impus consumatorilor să cumpere cantităţi mai mari de substanţe cu efect psihoactiv decât cele pe care aceştia le solicitau sau chiar nesolicitate, fiindu-le cerute apoi sume mai mari de bani decât cele convenite, forţându-i să le plătească cât mai repede, altfel stabilindu-le penalităţi. În cazul în care aceştia nu reuşeau să plătească la timp, recurgeau la ameninţări şi chiar la violenţe fizice, fiind date că iniţiatorul grupării, pe acest fond, la începutul anului 2018 a fost implicat într-un incident petrecut în zona Pieţei Cibin din municipiul Sibiu când acesta a înjunghiat o persoană încă neidentificată cu exactitate până în prezent (fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de urgenţă, după acordarea acestora, a părăsit unitatea medicală înainte de sosirea organelor de poliţie)”, susține DIICOT.

abonare newsletter