Actualitate

Peste 39.000 de oameni la Electric Castle în a doua zi de festival, o zi de naștere și o vânătoare de OZN-uri

Din cei 39.000 de oameni prezenți la Electric Castle în a doua zi a festivalului, cu siguranță foarte mulți și-au sărbătorit ziua de naștere, iar printre ei s-a numărat și Ellie Rowsell, solista trupei de alternative rock Wolf Alice.

Imediat după ce a aterizat la Cluj-Napoca în seara precedentă concertului, primul drum al lui Ellie a fost în pădurea Baciu, unde a vrut neapărat să își înceapă ziua de naștere, în căutarea vestitelor fantome și OZN-uri din pădurea „bântuită” a Transilvaniei. Sărbătoarea a continuat seara, în cel mai potrivit loc pentru o petrecere: Electric Castle!

De o experiență cu adevărat specială au avut parte și cei care au ales să petreacă o noapte întreagă în fața scenei Dance Garden by Burn, unde show-ul Elrow i-a avut la platane pe Digitalove, Tini Gessler, Groove Armada, George Privatti și Nastia. Conceptul de petrecere Elrow a transformat practic curtea castelului Banffy într-o experiență în care muzica s-a îmbinat cu efectele vizuale și atmosfera psy, sub o ploaie de confetti și într-un decor cu totul special. Toate acestea au devenit motive pentru care petrecerea s-a încheiat după răsăritul soarelui, la ora 6:30, iar Dance Garden by Burn a găzduit unul din cele mai speciale momente din istoria festivalului.


*

A treia zi de Electric Castle este ziua în care scena principală își va tura motoarele din plin, cu 6 show-uri care promit să ne țină în picioare până la orele mici ale dimineții: Omul cu Șobolani, Bury Tomorrow, Dub Pistols, Son Lux, Mura Masa și Excision.


Britanicii Dub Pistols, prezenți la aproape fiecare ediție a Electric Castle și care, de câțiva ani, ne spun că în curând își vor face „buletin de Bonțida”, sunt printre artiștii care pe lângă spectacolul oferit pe scenă au acceptat și să întâlnească cu fanii lor în cadrul festivalului, în evenimente de tip „Meet and greet”, prin care Electric Castle își dorește să ofere o experiență cât mai memorabilă participanților.

La capitolul premiere, Mura Masa și Jeff Abel, aka Excision, se vor afla în această seară pentru prima dată în fața fanilor din România. Dublu nominalizat la premiile Grammy, Mura Masa este un artist în a cărui muzică se simte faptul că este conectat la tendințele muzicale din întreaga lume, iar la Electric Castle vine cu piese de pe albumul său de debut, deja nominalizat la Best Electronic Album și Best Recording Package, tot la Grammy!


Bașii sistemului de sonorizare vor fi testați la maxim de Excision. Unul dintre cei mai  buni artiști dubstep ai momentului, el aduce la castel show‑ul „The Paradox”, o producție audio-vizuală proiectată de la zero de artist, de la muzică, lumini și efecte video.

Din cei 8 artiști și trupe care vor anima azi scena Hangar by BT, se remarcă The Horrors, care își sărbătoresc anul acesta 10 ani de carieră. Castelul Banffy, un monument istoric de secolul XIV, este locul perfect pentru o trupă punk hotărâtă să exploreze cu prilejul aniversării partea dark a muzicii lor. De altfel, scena Hangar by BT este unul dintre cele mai bune locuri din festival pentru a descoperi artiști despre care nu știai cât de mult îți plac!


Însă festivalul Electric Castle este o experiență non-stop, care nu începe doar seara, odată cu concertele. În timpul zilei, cei peste 13.000 de oameni care au ales unul din camping-urile festivalului sunt invitați să descopere cea mai largă paletă de activități de la orice ediție EC de până acum. Circul Metropolitan din București a avut deja parte de spectacole „sold-out”. Creat împreună cu echipa Cirque du Soleil, show‑ul „Reveria” include acrobații care țin publicul cu sufletul la gură; spectacolele vor avea loc de mai multe ori pe zi până duminică inclusiv.

Tehnologia a fost întotdeauna la ea acasă la castel, iar în acest an Immersive Dome va oferi proiecții experimentale la 360 de grade, oferite de Ciuc. Cum devin tehnologiile digitale instrumente pentru creație va demonstra Stigma Show, al cărui creatori promit „emoții la scală cosmică”.

Etichete: electric castle
Ultimele Stiri
abonare newsletter