Actualitate

Clujenii sunt invitați la un „Joc la șură”

Duminică, 19 august, un eveniment inedit va avea loc la Chinteni. Mai exact, la Casuța cu Zestre, str. Unirii nr. 175, clujenii din toate colțurile vor putea să participe la un „Joc la șură”, așa cum se făcea odinioară, pe vremea bunicilor.

Șura a fost din cele mai îndepărtate timpuri loc de adunare și de socializare, indiferent că era vară sau iarnă. Oamenii de la țară de pe vremea bunicilor se adunau acolo la joc, la șezătoare, la o vorbă. Ba mai mult, șura se transforma în loc de ospăț cu ocazia vreunei nunți. Se înșirau pe toată lungimea ei mese și scaune, iar invitații mâncau, beau, dansau și povesteau.

În speranța că vor reuși să reînvie din atmosfera acelor vremuri, când nu era nevoie de săli imense și DJ-ii scumpi pentru ca o petrecere să fie reușită, Asociația „Zestrea”, care de ani de zile se ocupă cu păstrarea și promovarea obiceiurilor și tradițiilor românești, organizează un „Joc la șură”, unde sunt așteptați să vină oamenii cu mic, cu mare, să danseze, să schimbe o vorbă și să mănânce un gulyas la ceaun, oferit de organizatori. Mâncarea va fi gătită după tehnica și rețetele tradiționale și va fi servică cu pâine de casă, cu coaja crocantă și cu miezul moale.


Pentru a fi creată o atmosferă cât mai autentică, cu muzică tradițională specifică zonei Clujului, ceterașul Șandorică Ciurcui și taragotistul Marc Anghel vor cânta până în zori.

„Ce este jocul la șură? Este o formă de petrecere la sat, un obicei vechi care obișnuia să se țină în comunitățile sătești din Transilvania. Aceste petreceri erau organizate pe perioada verii în anexele mai încăpătoare ale gospodăriilor țărănești, respectiv în șură. Din păcate, în prezent se organizează mai rar petreceri țărănești cu muzică tradițional românească, iar cele care au loc nu se mai țin în forma lor autentică, cea de jocuri la șură. Oamenii sunt invitați să participe în costum popular, la fel cum și cei din comunitate vin îmbrăcați în costumele lor. De asemenea, cum comunitatea este multietnică și invitația este multilingvă. Se cântă și în românește și în maghiară și în țigănește”, a explicat Sebastian Paic, unul dintre organizatori.


Asociața „Zestrea” nu se află la primul eveniment de acest gen. Ei au organizat un „Joc la șură” și în urmă cu doi ani, iar comunitatea a reinviat obiceiul cu unul dintre vechii organizatori de joc ai satului Chinteni, deși obiceiul se pierduse în urmă cu 30-40 de ani.

Explicație foto: Femei care îmbrăcate în costum tradițional, care torc lână în cadrul „Jocului la șură”


 

Etichete: chinteni
Ultimele Stiri
abonare newsletter