Actualitate

Care sunt joburile viitorului?

Un studiu derulat recent arată că doar 40% dintre tineri sunt conștienti că se pregătesc pentru joburi care nu există încă.

Se gândesc mult ce facultate să aleagă, fac eforturi să fie admiși apoi se entuziasmează că la finalul studiilor vor aplica exact ceea ce au învățat la jobul de medic, arhitect sau designer. Însă facultatea doar îi formează pe tineri ca profesioniști, le dă o viziune și cunoștințe despre un anumit domeniu. Nu poate anticipa ce joburi vor apărea. Singura garanție este capacitatea lor de a se adapta schimbărilor de pe piața muncii. Doar 40% dintre tineri conștientizează, însă, că se pregătesc pentru joburi care practic nu există încă, dar vor apărea treptat ca urmare a influenței tehnologiei.

Iată și joburile viitorului:

Tele-chirurg: Chirurgii vor putea să facă operații din afara sălii, prin dirijarea unor aparate inteligente de la distanță și fără să atingă nici măcar cu un deget pacienți.


Specialist în interacțiunea om-robot: Cum roboții vor deveni colegii noștri de birou, va fi nevoie ca cineva să îi învețe cum să interacționeze cu oamenii, iar oamenii, la rândul, lor vor avea nevoie de traininguri de comunicare eficientă cu roboții.

Arhitect realitate augmentată: Dacă vrei să vezi cum se va încadra în peisaj casa sau blocul unde plănuiești să te muți, arhitecții de realitate virtuală vor putea să realizeze modele 3D ale clădirii pe spațiul unde va fi ridicată. 


Dezvoltator de case inteligente: Sigur, îți dorești și o casă inteligentă care să se adapteze la obiceiurile, nevoile, spațiul și dinamica familiei. Ei bine, vor apărea sisteme și algoritmi, iar dezvoltatorii vor putea să realizeze casa pe care ți-o dorești. 

Designer de obiecte 3D: Momentul acela în care nu știi cu ce să te îmbraci nu va mai exista pentru că hainele vor fi produse de computer și nu în fabrică. Designer-ul de obiecte 3D va concepe obiecte realizate integral de aparate.


„Toate profesiile se vor schimba radical în următorii 20 de ani, pe măsură ce tehnologia și industria 4.0, dar mai ales inteligența artificială vor revoluționa piața de muncă și abilitățile cerute”, spune Steve Sully, Associate Director la agenția globală de recrutare Robert Half Technology, potrivit cariera.ejobs.ro.

Prin urmare, este uimitor că doar 40% dintre studenți conștientizează că se pregătesc pentru meserii care nu există. Iar cea mai la îndemână strategie este: adaptarea și învățarea continuă. Mai mult, studenții ar trebui să se gândească la abilitățile lor s-ar putea transfera în orice carieră.


Specialiștii în securitate cibernetică vor putea să susțină aceste profesii viitoare: „Securitatea cibernetică este crucială astăzi și importanța ei va deveni chiar mai mare, pentru că tehnologia devine principalul facilitator al acestor profesii viitoare”, spune Eugene Kaspersky, CEO Kaspersky Lab. Recomandarea sa este ca studenții să se îndrepte spre securitatea în IT având în vedere deficitul de personal în acest domeniu, dar și evoluția joburilor. 

Cea mai la îndemână modalitate de a se forma sunt competițiile precum Secur’IT Cup, unde nu au nevoie de cunoștințe aprofundate sau experiență în IT, mai importantă este mintea deschisă și curiozitatea, capacitatea de a rezolva probleme. 


 

Etichete: studii viitor job
Ultimele Stiri
abonare newsletter