Actualitate

Lovitură de teatru. Uioreanu scapă de 6 luni de închisoare. ÎCCJ a admis un RECURS în CASAȚIE pentru o faptă inventată

După un proces care a durat aproape doi ani, fiind soluționat definitiv de două instanțe clujene, Tribunalul și Curtea de Apel Cluj, sentința din dosarul Uioreanu a fost casată la București, de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Horea Uioreanu, fost președinte al Consiliului Județean Cluj a fost condamnat la pedeapsa de șase ani și patru luni de închisoare, pentru mai multe infracțiuni, între care și tentativă la infracțiunea de spălare de bani. În același dosar, omul de afaceri clujean Ioan Bene a primit și el trei ani și zece luni, pentru mai multe infracțiuni, între care și tentativă la spălarea de bani.

Cei doi au depus un recurs în casație, o cale extraordinara de atac, prevăzută de justiția românească, care se admite foarte rar, procentul fiind de sub unu la sută din totalul acțiunilor depuse.


După ce Horea Uioreanu a fost încarcerat la Penitenciarul Gherla iar omul de afaceri Ioan Bene a preferat să execute pedeapsa în Italia, unde este rezident, avocații au depus un recurs în casație pentru simplu motiv că nu se poate vorbi despre infracțiunea de tentativă la infracțiunea de spălare de bani, pe motiv că infracțiunea nu a fost comisă. ”Dacă banii nu au fost spălați, să zicem așa, mai pe românește că nu provin din infracțiuni, atunci fapta nu există”, explică un avocat, citat de evz.ro.

Procurorii DNA au cerut condamnarea lui Uioreanu și a lui Bene pentru infracțiunea de spălare de bani, pe motiv că președintele CJ Cluj i-a cerut omului de afaceri să îi sponsorizeze un sondaj de opinie, pentru a vedea cum se clasează politic PNL. Omul de afaceri i-a spus în prima fază că este de acord, după care a refuzat în mod constant să îi mai dea bani lui Uioreanu. Pentru acest motiv, două instanțe de judecată au decis că cei doi trebuie să facă închisoare și pentru infracțiunea de tentativă la spălare de bani.


După decizia Înalte Curți de Casație și Justiție, Uioreanu va mai avea de executat cinci ani și zece luni iar omul de afaceri Ioan Bene, trei ani și două luni, pedepsele fiind reduse cu șase luni.

Ultimele Stiri
abonare newsletter