Actualitate
Clujencele bătute de soți pot sta “liniștite”. O procuroare a considerat prea scump procesul ca să-l trimită în judecată pe agresor
Un clujean care și-a bătut soția și a amenințat-o cu moartea a scăpat de proces, după ce o procuroare a renunțat la urmărirea penală pe motiv că procesul ar fi prea scump și nu s-ar justifica.
În timp ce poliția declară toleranță zero față de violența în familie, o procuroare de la Parchetul Tribunalului Cluj a scris în motivarea prin care a renunțat la urmărirea penală a bărbatului care și-a bătut soția că există “disproporții vădite între cheltuielile care le-ar implica desfășurarea procesului penal și gravitatea urmărilor produse”.
Potrivit datelor de la dosar, un clujean și-a trezit soția noaptea din somn și a bătut-o cu cureaua. Cei doi au împreună doi copii. Femeia a depus plângere la Parchetul Judecătoriei Cluj-Napoca, dar dosarul a fost preluat de Parchetul Tribunalului Cluj. Certificatul medico-legal arată că victima a avut nevoie de trei zile de îngrijiri medicale. De asemenea, femeia s-a plans că a fost amenințată cu moartea, scrie clujust.ro.
“Pe fondul discuțiilor din ziua precedentă, soțul său i-a adresat injurii și i-a spus că a fost domn că nu a aruncat-o de la balcon în seara anterioară, că intenționează să divorțeze, iar copiii vor rămâne la el și dacă încearcă să-i ia copiii o va călca cu mașina. În seara respectivă a fost din nou scoasă afară din casă, astfel că s-a dus la mama sa și a anunțat organele de poliție”, se arată în dosar.
După 8 luni de la plângerea penală, procuroarea Corina Adela Lazea, care are o experiență de 16 ani și a fost șefa secției de urmărire penală, a emis ordonanța prin care a renunțat la urmărirea penală cu privire la lovire și a clasat cauza cu privire la infracțiunea de amenințare.
Procuroarea arată în ordonanță că inculpatul a avut ca scuză emoțiile puternice cauzate de o presupusă infidelitate a soției și că procesul ar implica costuri mai mari decât urmările produse de faptă.
“Având în vedere problemele administrate, referitor la infracțiunea de lovire sau alte violențe, apreciem că sunt îndeplinite condițiile legale pentru a dispune renunțarea la urmărirea penală față de inculpat, respectiv pedeapsa prevăzută de lege este amendă sau închisoare între 3 luni și 2 ani și că nu există interes public în urmărirea acestuia. Avem în vedere modul, mijloacele și împrejurările concrete de săvârșire a infracțiunii care nu denotă o periculozitate deosebită, în condițiile în care agresiunea are un caracter cu totul izolat și a fost săvârșită pe fondul unei emoții puternice cauzată de presupusa infidelitate a soției sale, cei doi soți continând să conviețuiască împreună; urmările produse prin săvârșirea faptei, care sunt relativ minore în contextul în care numărul de zile de îngrijiri medicale este redus; conduita anterioară a inculpatului care este fără antecedente penale, este bine integrat în societate și unicul întreținător al familiei, a recunoscut săvârșirea infracțiunii și a regretat cele întâmplate. În plus, avem în vedere și existența unei disproporții vădite între cheltuielile care le-ar implica desfășurarea procesului penal și gravitatea urmărilor produse, astfel apreciem că nu există interes public pentru continuarea urmăririi penale în acest dosar”, se arată în ordonanță.
Cu privire la clasare, se arată că victima nu a avut probe care să susțină amenințarea. Alarmant este că, deși cei doi soți au divorțat de aproape un an, fostul inculpat continuă să își terorizeze fosta soție care a rămas cu trauma psihice, scrie clujust.ro.