Actualitate

Luni, cea mai depresivă zi din 2019

Cea de-a treia zi de luni a anului, care în 2019 cade pe 21 ianuarie, este considerată a fi cea mai deprimantă zi a anului, la această concluzie ajungând un psiholog britanic care a creat o formulă matematică pentru a identifica cele mai dificile momente ale anului.

Teoria despre "Blue Monday" (Lunea tristă, n.r.) a apărut în 2005, când psihologul britanic Cliff Arnall a creat o formulă matematică elaborată pentru a calcula cele mai îngrozitoare zile ale anului.

Psihologul a luat în considerare condiţile meteo din această perioadă, facturile la utilităţi, datoriile, nivelul motivaţional, sărbătorile de iarnă, precum şi faptul că mulţi oameni urăsc zilele de luni. Astfel, Cliff Arnall a stabilit că cea de-a treia zi de luni a anului este cea mai deprimantă zi, având în vedere că, în această perioadă, oamenii manifestă o stare de tristeţe, inactivitate şi consumă carbohidraţi în exces.


Însă această teorie a psihologului a fost cauza unor dispute, întrucât acesta a creat formula ca parte a unei campanii de marketing pentru o companie de turism.

La origine, "Blue Monday" a făcut parte dintr-o campanie publicitară, lansată de o agenţie de turism - Sky Travel -, care promova avantajele călătoriilor realizate în luna ianuarie.


Ideea a fost preluată apoi şi de un producător de îngheţată, într-o altă campanie publicitară, care promova, în iunie, produsele acelei companii, profitând de conceptul opus lui "Blue Monday - cea mai fericită zi a anului.

În 2016, potrivit aceloraşi specialişti, cea mai fericită zi a anului va corespunde datei de 17 iunie, a treia zi de vineri din luna respectivă.


Un studiu realizat pe un eşantion de 2.000 de britanici a arătat că persoanele care stau lângă fereastră sau care ies la plimbare pot scăpa mai uşor de starea de depresie din această perioadă a anului. De asemenea, experţii recomandă sporturile specifice iernii sau, dacă vremea este mult prea friguroasă, exerciţiile la sală.

Într-o lume a socializării şi relaţiilor virtuale intense, oamenii sunt tot mai singuri şi depresivi. Unii devin dependenţi, alţii aleg suicidul.


Depresia este una dintre cele mai răspândite boli ale mileniului trei, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că peste 300 de milioane de oameni de toate vârstele au fost afectaţi în 2015, ceea ce înseamnă o creştere de 18% în zece ani, aproape 800.000 de persoane se sinucid anual din această cauză (ref 2015), iar 15% dintre femei suferă de depresie la un anumit moment pe parcursul vieţii.

De asemenea, depresia a fost declarată a treia cauză de dizabilitate la nivel global în 2014, iar până în 2020, specialiştii consideră ca va deveni principal cauză.


În multe ţări, nu există nici un sprijin sau foarte puţin disponibil pentru persoanele cu tulburări de sănătate mintală. Chiar şi în ţările cu venituri mari, aproape 50% din persoanele cu depresie nu primesc tratament.

Cam una din 20 de persoane din lume suferă la un moment dat de depresie cu un nivel destul de mare de afectare.

Depresia este o tulburare mentală obişnuită, caracterizată de tristeţe persistentă şi de pierderea interesului pentru activităţile de care te bucuri în mod normal, însoţite de o incapacitate de a desfăşura activităţi zilnice, timp de cel puţin două săptămâni.

Etichete: singuratate depresie
Ultimele Stiri
abonare newsletter