Actualitate

Carrefour, Auchan și Cora, amenzi usturătoare după ce și-au fixat prețurile. Clienții au plătit în plus după pactul nesimțit

Șapte mari comercianți de produse alimentare au fost amendați cu aproape 19 milioane de euro, aceștia fiind acuzați de faptul că s-au înțeles la fixarea prețurilor.

Retailerii Carrefour, Auchan și Cora au fost subiecții unei investigații ample, în urma căreia a ieșit la iveală faptul că, între 2010-2016, aceștia au căzut la un acord privind fixarea prețurilor de revânzare (de raft). Cele trei companii uriașe au încălcat atât regulile naționale, cât și cele europene privind concurența, prețurile nefiind stabilite prin raportul cerere-ofertă.

Astfel, companiile Carrefour, Auchan și Cora sunt acuzate că ar fi stabilit un anume preț fix sau minim pentru revânzarea produselor către consumatorul final. Conform inspectorilor Consiliului Concurenței, în minus au ieșit tot consumatorii, care au fost nevoiți să plătească mai mult pentru produsele cumpărate în condițiile în care retailerul nu poate reduce prețul sub limita stabilită cu furnizorul.


Pe scurt? Omul de rând a scos mai mulți bani din buzunar pentru un produs al cărui preț, în mod normal, ar fi trebuit să fie stabilit în urma raportului dintre cerere și ofertă, nu după bunul plac al magazinelor și al furnizorilor.

O parte dintre retaileri nu se află la prima abatere. În ianuarie 2015, Consiliul Concurenței a aplicat amenzi în valoare totală de 154 de milioane de lei (aproximativ 35 milioane de euro) pentru aceștia și pentru 21 de furnizori, fiind acuzați de fixarea prețurilor în perioada 2005-2009.


Iată și cele șapte companii sancționate și valoarea amenzilor aplicate:

1. Auchan Romania SA - 36.563.004 lei (7,84 milioane euro)
2. Carrefour România SA - 26.995.645 lei (5,79 milioane euro - Și-au recunoscut fapta, beneficiind de o reducere a amenzii)
3. Romania Hypermarche (Cora) SA - 12.410.834 lei (2,66 milioane euro)
4. Quadrant-Amroq Beverages SRL (îmbuteliatorul Pepsi) - 5.984.053 lei (1,28 milioane euro)
5. Star Foods EM SRL (divizia Snacks a PepsiCo) - 3.930.920 lei (843.599 euro)
6. Strauss România SRL (cel mai important producător local de cafea, deținătorul mărcilor Doncafé și Amigo) - 1.785.767 lei (383.236 euro)
7. Nelson Prod SRL (producător și distribuitor de înghețată și lipie libaneză) - 43.113 lei (9.252 euro)

Ultimele Stiri
abonare newsletter