Actualitate

Zeci de accidente pe pârtii. Salvamontiștii clujeni trag un semnal de alarmă

În perioada vacanței de iarnă din prima săptămână a lunii februarie, 2-10 februarie , salvamontiștii Serviciului Public Județean Salvamont Salvaspeo Cluj și ai Asociației Salvamont Vlădeasa au intervenit în 22 de cazuri ce au avut loc pe raza județului Cluj.

“În 19 dintre aceste cazuri s-a acordat prim ajutor pe pârtiile de schi și în zonele conexe acestora iar în 3 cazuri echipele de salvare au fost solicitate să intervină în alte zone montane. În total, au fot implicate 22 de persoane, din care 5 cazuri au fost predate către Serviciile de Ambulanță și SMURD”, transmit salvamontiştii.

Pe lângă intervențiile în cadrul cărora au fost solicitați, salvamontiștii clujeni au oferit și sfaturi și informații telefonice legate de starea pârtiilor și a traseelor turistice.


“Având în vedere numărul ridicat de accidente precum și urmările extrem de grave pe care acestea le pot genera, Salvamont Cluj revine cu sfaturile de siguranță pe perioada de iarnă, cu rugămintea adresată schiorilor și turiștilor de a ține cont de ele”, spun salvamontiştii.

1. Schiați în așa fel încât să nu puneți în pericol viața sau integritatea corporală a altui schior. Schiați responsabil! Responsabilitatea ocolirii celorlalți schiori revine celui care vine din deal. În cazul provocării de leziuni din cauza ciocnirii dintre doi schiori, responsabilitatea nu este numai de natură morală ci este și una legală.


2. Adaptați-vă viteza și maniera proprie de a schia conform pregătirii tehnice, condiției fizice, stării zăpezii, gradului de dificultate a pârtiei, condițiilor atmosferice și densității traficului de pârtie.

3. Alegeți cu grijă traiectoria pe care urmează să coborâți, în scopul protejării schiorilor aflați în aval.


4. Depășiți schiorul aflat în aval fie pe partea dreaptă, fie pe partea stângă, cu condiția ca această depășire să fie suficient de largă pentru a evita o eventuală evoluție neașteptată a celui ce urmează să fie depășit.

5. Asigurați-vă, printr-un examen atent al traficului din amonte și al celui din aval, că atât dumneavoastră, cât și alți schiori sunteți în afara oricărui pericol, cu ocazia traversării unei pârtii sau a reluării parcursului, după o oprire temporară pe pârtie.


6. Evitați staționarea pe pârtie, mai ales pe porțiunile înguste ale acesteia sau pe cele lipsite de vizibilitate. În cazul căderii, eliberați pârtia în cel mai scurt timp posibil.

7. Utilizați numai marginea pârtiei pentru urcarea sau coborârea pe jos, fără schiuri.


8. Când schiați, purtați întotdeauna cască.

9. Respectați indicatoarele de semnalizare și balizele de marcare instalate pe pârtie și pe traseele de schi pentru agrement: Nu schiați în pădure, Nu coborâți direct, Interzis săniușul, Nu circulați pe pârtie.

10. Respectați marcajele internaționale pentru gradele de dificultate ale pârtiilor de schi: verde-foarte ușor, albastru- ușor, roșu-mediu, negru-dificil.

11. Anunțați Dispeceratul Național Salvamont în cazul producerii unui accident pe pârtie. Încercați să protejați accidentatul până la sosirea echipei de salvatori montani.

Ultimele Stiri
abonare newsletter