Actualitate

Judecătorii Curții de Apel Cluj reacționează: „Cerem abrogarea parțială a OUG 7!”

Miercuri s-a desfăşurat Adunarea Generală a Judecătorilor Curţii de Apel Cluj având pe ordinea de zi: exprimarea unui punct de vedere argumentat în raport cu textele normative cuprinse în legile de organizare judiciară adoptate şi modificate prin Ordonanţa de urgenţă nr. 7/2019.

Judecătorii au propus, în principal, în unanimitate, abrogarea parţială a OUG nr. 7/2019, respectiv a art. 13-17, mai puţin dispoziţia privind modificarea art. 525 din Legea nr. 303/2004 privind necesitatea corelării punctajului cu probele de concurs în cadrul procedurii de promovare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Judecătorii Curţii de Apel Cluj, fără să nege competenţa constituţională a Guvernului de a adopta ordonanţe de urgenţă, au evidenţiat faptul că nu sunt de acord cu procedura derulată de adoptare a OUG nr. 7/2019. Acest act normativ a fost adoptat fără justificarea pertinentă a urgentei modificării legilor justiţiei, cu atât mai mult cu cât aceste legi au fost recent modificate substanţial printr-o procedura laborioasă, şi fără consultarea prealabilă, efectivă şi în termen rezonabil a corpului de magistraţi, prin intermediul procedurii de avizare a actelor normative de la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii.


În subsidiar, s-a decis transmiterea către Consiliul Superior al Magistraturii a propunerilor şi observaţiilor punctuale pe marginea textelor conţinute de OUG nr. 7/2019 spre a fi avute în vedere la exprimarea unui punct de vedere în cadrul procedurii de aprobare a ordonanţei de urgenţă derulate în Parlament.

Ultimele Stiri
abonare newsletter