Actualitate
Patru militari români, răniți în Afganistan
Patru militari români, aflaţi în misiune, au fost răniţi sâmbătă, în jurul orei 10,00 (ora României), în provincia Kandahar, Afganistan, anunţă MApN.
Patru militari români, aflaţi în misiune, au fost răniţi sâmbătăPotrivit unui comunicat al Ministerului Apărării, o coloană de vehicule blindate MRAP (Mine Resistant Ambush Protected - vehicule rezistente la exploziile minelor şi protejate împotriva ambuscadelor), operate de militarii Batalionului 300 Protecţia Forţei "Sfântul Andrei", aflaţi în misiune în zona de responsabilitate din provincia Kandahar, Afganistan, a fost atacată cu un dispozitiv exploziv improvizat, urmat de un atac cu armament uşor de infanterie executat de insurgenţi.
Infanteriştii români au acţionat conform procedurilor şi au respins atacul insurgent, având sprijin terestru şi aerian din partea forţelor americane, precizează MApN. Cei patru militari răniţi în urma incidentului au fost evacuaţi pe cale terestră către spitalul militar al Bazei Aeriene Kandahar, toţi fiind conştienţi şi în stare stabilă.
În urma evaluării medicale, militari au fost internaţi, doi dintre ei cu fracturi în zona membrelor inferioare, unul cu traumatism cranian închis şi cel de al patrulea cu fractură toracală. Starea lor este stabilă. ''Detalii cu privire la identitatea militarilor implicaţi în acest incident vor fi făcute publice, conform procedurilor-standard aplicabile, numai după informarea familiilor acestora. Conducerea MApN este informată în permanenţă despre situaţie şi urmăreşte cu atenţie evoluţia de sănătate a militarilor'', informează Ministerul Apărării.
Ulterior, ministrul Gabriel Leş a precizat, într-o postare pe Facebook, că informaţiile legate de starea de sănătate a militarilor răniţi sunt încurajatoare. "Patru camarazi ai noştri au fost răniţi în cursul acestei dimineţi, în timpul unei misiuni, în teatrul de operaţii din Afganistan. Aceştia au primit suportul medical de care au avut nevoie, au fost evacuaţi şi transportaţi la spital, toţi fiind conştienţi. Informaţiile legate de starea lor de sănătate sunt încurajatoare, sunt permanent informat asupra evoluţiei medicale şi le sunt alături lor şi familiilor acestora", a spus ministrul.