Actualitate

Sesiunea „s-a simţit” şi la BCU

<p>Studenţii clujeni au luat cu asalt sălile de lectură de la Biblioteca Centrală Universitară (BCU) „Lucian Blaga“. În doar trei săptămâni de sesiune, peste 15.000 de cititori au consultat aproape 18.000 de volume.</p> <p>Potrivit datelor oferite de BCU, după primele trei săptămâni ale sesiunii de examene, 15.695 de cititori au consultat 17.907 de cărţi doar la sediul central al bibliotecii. Astfel, din data de 8 ianuarie, biblioteca a avut în medie 1.046 de cititori zilnic şi 1.194 de volume consultate.</p>

Cele 587 de locuri din sălile de lectură ale BCU s-au dovedit a fi insuficiente, mai ales după ora 11. De aceea, conducerea Bibliotecii a dispus servirea publicaţiilor din depozit pentru studenţi, pe lângă sălile de lectură, şi în sălile specializate precum cea de Referinţe, de Ziare şi Reviste, Biblioteca Ştiinţelor Sociale Contemporane. În plus, în măsura disponibilităţilor, studenţilor li s-au oferit locuri şi în sălile de lectură rezervate doctoranzilor, cercetătorilor şi profesorilor universitari.

Studenţilor le-au fost puse la dispoziţie şi fotocopiatoarele în regim de autoservire, care au fost amplasate în apropierea spaţiilor de lectură, şi le-a fost permis accesul cu laptop personal în sălile de lectură. Din luna ianuarie, studenţii au avut acces şi la biblioteca electronică dezvoltată la BCU Cluj, care cuprinde 10.265 de documente. În perioada sesiunii, biblioteca a avut program special, de la 8 la 20, orar care mai rămâne valabil până pe 12 februarie.

Ultimele Stiri
abonare newsletter