Actualitate

Emil Boc, vizită la Centrul de îngrijire și asistență Cluj-Napoca

Primarul municipiului Cluj-Napoca i-a vizitat în prag de sărbători pe bătrânii de la Centrul de îngrijire și asistență Cluj-Napoca.

Edilul le-a oferit „un cadou simbolic” celor peste o sută de persoane găzduite și îngrijite în cadrul Centrului. Este al 15-lea an la rând în care Boc îi vizitează în preajma sărbătorilor pe cei aflați în grija personalului.

„M-am bucurat să fiu prezent și în acest an la Centrul de îngrijire din Cluj, unde am oferit un cadou simbolic celor 103 persoane găzduite aici. Este al 15-lea an în care, înaintea Sărbătorilor, îi vizitez pe cei aflați în grija personalului Centrului și subliniez același îndemn ca în fiecare an: dacă puteți face un bine, să îl faceți! O Comunitate este puternică atunci când este solidară și Nimeni nu este lăsat în urmă.


Nu în ultimul rând, felicit conducerea și personalul de la Centrul de îngrijire și asistență Cluj-Napoca pentru profesionalismul, efortul și implicarea lor în asigurarea unor condiții decente și de calitate persoanelor aflate în acest Centru de îngrijire. Paște liniștit!”, a declarat Emil Boc, după vizită.

Etichete: batrani emil boc
Ultimele Stiri
abonare newsletter