Actualitate
Le-au tăiat curentul. Imprimeria Ardealul și-a încetat activitatea
Clădirea din cartierul Mărăști în care își desfășoară activitatea Compania Națională a Imprimeriilor (CNI) Coresi este deconectată de mai bine de 24 de ore de la rețeaua de curent electric.
În această dimineață, angajații Companiei Naționale a Imprimeriilor s-au prezentat la lucru la ora 7.00. Salariații CNI nu au avut ce face în birouri și s-au așezat pe treptele din fața clădirii depănând amintiri din anii de glorie ai tipografiei clujene și comentând la o cafea, cumpărată din Piața Mărăști, despre ce soluții ar putea fi găsite în vederea redresării economice a companiei.
Dintr-o bârfă în alta angajații au aflat motivul pentru care, hala ce găzduiește pe lângă birourile și tipografia Imprimeriei Ardealul o serie de firme care au spații închiirate acolo, a fost deconectată de la rețeaua de alimentare electrică de ieri de la ora 10.00. Potrivit unuia dintre angajații prezenți la discuții s-a aflat că deconectarea de la rețeaua de curent ar fi fost făcută ca urmare a necesității trecerii de la un furnizor de energie la altul.
"Se mai întâmplă. Am auzit că trebuie schimbat furnizorul și directiva a venit de la București. Ei decid nu noi", a precizat unul dintre angajații CNI.
Tot în urma discuțiilor avute de cei prezenți a fost vehiculată informația potrivit căreia firma cu care era încheiat contractul de furnizare a energiei electrice este Imperial Development SRL din Cluj-Napoca. Societatea comercială clujeană a fost înființată în 2007 și are ca principal domeniu de activitate producția de energie electrică . Cu un număr de mediu de 13 angajați, Imperial Development SRL a avut o cifră de afaceri în 2017 de 99.114.537, datorii de 21.546.709 și un profit net de 3.625.109 lei
(CNI) Coresi este o societate comercială cu capital integral de stat, având ca acționar unic Statul Român reprezentat prin Ministerul Culturii.