Actualitate
11 imigranţi ilegali au fost găsiți la Cluj
Polițiștii de imigrări din Cluj au depistat 11 cetățeni străini în situații ilegale.
Au fost emise 8 decizii de returnare prin care străinii sunt obligați să părăsească teritoriul României, iar ceilalți au fost îndrumați să-și reglementeze situația juridică. Totodată, în cadrul activităților au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 4.700 de lei.
Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări Cluj au desfăşurat, în perioada 20 mai 2019 - 5 iunie 2019, mai multe acţiuni, controale și verificări, cu forţe proprii pentru combaterea şederii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă.
Astfel, în cadrul activităţilor întreprinse, au fost depistaţi în situații ilegale 11 cetăţeni străini, 5 din Republica Moldova, 2 din Filipine și câte unul din Brazilia, Algeria, China și Ucraina. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că 2 dintre cetățenii străini au depășit zona de frontieră stabilită prin acordul care reglementează regimul juridic privind micul trafic la frontiera comună iar ceilalți nu mai aveau un drept de ședere pe teritoriul României și nu au părăsit teritoriul țării noastre la expirarea acestuia și nici nu au efectuat demersuri necesare pentru prelungirea reglementării situației juridice.
Urmare a celor constatate, pe numele străinilor din Republica Moldova, Brazilia, Ucraina și a unui cetățean din Filipine, politiștii de imigrări au emis decizii de returnare prin care aceștia sunt obligați să părăsească teritoriul ţării noastre în cel mult 15 zile iar ceilalți străini au fost îndrumați să depună actele necesare în vederea prelungirii reglementării situației juridice. În cazul a doi cetățeni din Republica Moldova a fost aplicată și măsura interzicerii intrării pe teritoriul țării noastre pentru o perioadă de 6 și respectiv 3 luni de la data ieșirii din țară iar în cazul unui cetățean din Filipine a fost aplicată și măsura interzicerii intrării pe teritoriul țării noastre pentru o perioadă de 3 luni de la data ieșirii din țară.
Totodată, cetățenii străini au fost sancționați cu amenzi contravenționale în valoare de 4700 de lei în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002, cu completările şi modificările ulterioare.