Actualitate

FOTO. A început sezonul estival. Zeci de clujeni au luat cu asalt bazinele de înot

În ciuda numeroaselor coduri galbene de ploi, zeci de clujeni au profitat de vremea călduroasă din weekend şi au mers la bazine. Alţii au ales să facă plajă pe malul Someşului în Grigorescu.

În Cluj-Napoca funcţionează pe perioada verii trei ştranduri, şi anume „Clujana”, care este unul privat, „Sun”, administrat de Regia Autonomă a Domeniului Public (RADP) din subordinea Primăriei, şi Complexul de Nataţie al Universităţii Tehnice (UTCN).

UTCN oferă pe perioada sezonului estival un complex de nataţie situat lângă Sala Sporturilor “Horia Demian” care include două bazine mari şi unul bazin mic.


În acest weekend, clujenii au luat cu asalt bazinele UTCN.

 „Bazinul exterior, deschis pe timp de vară, are dimensiuni olimpice, cu 10 culoare prevăzute cu block-start-uri, având temperatura apei între 26 -28 grade Celsius. Calitatea apei este controlată în permanenţă, chimic şi microbiologic, beneficiind de o instalaţie automată ultramodernă de tratare”, au declarat reprezentanţii universităţii.


Un bilet de intrare costă 18 lei pentru adulţi, 12 lei pentru copii, iar studenţii UTCN plătesc doar 9 lei.

Programul este între orele 6 – 20, de luni până vineri, iar la sfârşit de săptămână între orele 7 – 20.


Ştrandul “Sun” din cartierul Grigorescu se întinde pe o suprafaţă de 5 hectare şi are două bazine exterioare, un tobogan cu apă, o trambulină şi o piscină gonflabilă cu bărcuţe pentru copii, apa fiind încălzită printr-un sistem de panouri solare. Anii trecuţi, s-a dat în folosinţă şi bazinul acoperit, de dimensiuni olimpice.

Etichete: utcn bazin olimpic
Ultimele Stiri
abonare newsletter