Actualitate

Weekend pe ritmuri de jazz la Cluj! A început cea de-a șaptea ediție Jazz in the Park

Cea de-a șaptea ediție Jazz in the Park a început joi, 4 iulie. Timp de încă 3 zile, peste 30 de trupe vor concerta pe cele patru scene din Parcul Central din Cluj-Napoca, într-un wekeend care se anunță plin de muzică, prieteni și voie bună.

„’Este, zic eu, cea mai bună ediție Jazz in the Park de până acum, atât ca lineup, cât și ca program adiacent concertelor. Ne-am concentrat anul acesta să aducem cât mai multe activități care să aibă legătură cu muzica într-un fel sau altul, astfel încât să oferim publicului nostru experiențe complexe și de neuitat. Jazz in the Park rămâne un festival care aduce Parcul Central în atenția comunității clujene. Ne dorim ca oamenii să vină de cu dimineață și să nu plece până după 12.00 noaptea’’, a declarat Alin Vaida, directorul executiv Jazz in the Park.

Prima zi a festivalului îl aduce în fața iubitorilor de jazz pe Marcus Miller, unul dintre cei mai buni basiști ai momentului, precum și pe Shai Maestro Trio și DSM Contemporary Jazz Group. Ghost-Note, Hristo Yotsov: Jazz Cats, Malox, Noya Rao, Iordache, Zimbru, Bogdan Vaida și Andrei Puiu sunt artiștii care vor urca vineri, 5 iulie, pe scenele din parc.

Sâmbătă, 6 iulie, este ziua în care publicul prezent la festival va avea ocazia să-i asculte pe Tiny Fingers, Chassol, Ron Minis, Festen, Ours Samplus, Kosmic Blues, Maru, Bully, Mr. Goju, UFe, iar duminică, 7 iulie, îi vor întâlni pe Judith Hill, Delvon Lamarr Trio, FrankieZ Experiment & Tereza Catarov, MING, Frakatale, Alaska Snack Time, Pianohooligan, Iorga, Tzuc și Mitch Alive.

Accesul la concerte este liber, dar publicul are posibilitatea să cumpere bilete neobligatorii, în valoare de 20 de lei/biletul, susținând astfel Fondul Jazz in the Park. Banii strânși anul acesta din achiziționarea biletelor neobligatorii vor merge în sprijinul a trei proiecte culturale: voucherul cultural inițiat de Centrul Cultural Clujean, Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy și Drama 5 – Reactor de creație și experiment.  

În afara concertelor, cei prezenți la festival se vor bucura de numeroase experiențe și activități puse la dispoziția lor de către organizatori și partenerii acestora. Astfel, pasionații de muzică vor savura cu siguranță fiecare minut petrecut la Music Bazaar, târgul din Casino Centrul de Cultură Urbană, unde vor găsi echipamente audio, instrumente și viniluri.  Tot pentru cunoscători, în fața clădirii Casinoului va exista o cameră specială, izolată fonic, unde se vor putea testa diferite sisteme audio pregătite de Acoustic Density.

Persoanele care vor dori să învețe să bată la tobe se vor putea înscrie la cursurile ținute în Drum Campul creat de Yamaha, iar iubitorii de fotografie vor putea participa la concursul foto organizat de Glo. Publicul venit la festival va putea admira instalații de artă, expoziții foto și de pictură, se va putea da cu tiroliana peste lac, va putea dona cărți pentru școli și case de bătrâni, se va putea angrena în diferite jocuri de societate sau se va relaxa pur și simplu în zonele de lounge și de hamace din parc. Organizatorii nu i-au uitat nici pe cei mici, care au o zonă special dedicată lor, plină de jocuri și antren.

Vor exista, bineînțeles, și standuri de la care se vor putea cumpăra cadouri sau materiale promoționale Jazz in the Park și nu vor lipsi barurile și standurile cu mâncare de tot felul. Festivalul păstrează, ca și până acum, dorința de a avea grijă de mediul înconjurător, de aceea la baruri se vor găsi și anul acesta pahare reutilizabile. Acestea vor fi luate contra unei garanții de trei lei și vor putea fi refolosite de mai multe ori. La final de zi sau la final de festival, paharul poate fi luat acasă sau returnat (în acest ultim caz se va primi înapoi contravaloarea lui).
Nopțile Jazz in the Park se vor încheia, la fel ca în orice an, cu sesiuni de jazz improvizat (jam sessions), care vor avea loc anul acesta în Vorbe, barul oficial al festivalului, Colin’s Gastro Pub și Samsara.

Ultimele Stiri
abonare newsletter