Actualitate

FC Universitatea Cluj a mai transferat un portughez

FC Universitatea Cluj a ajuns la o înţelegere pentru transferul unui nou fotbalist portughez pentru stagiunea 2019-2020

Kay, noul jucător al Universităţii Cluj Kay, noul jucător al Universităţii Cluj

Universitatea Cluj a ajuns la o înţelegere cu fundaşul central Carlos Daniel Silveira da Graça "Kay", fotbalistcare a fost crescut la academia celor de la Benfica Lisabona.

Kay, 31 de ani, este un fotbalistul  născut în Capul Verde cu cetăţenie portugheză, care a mai evoluat de-a lungul carierei la echipe precum Belenenses sau Omonia Nicosia. Stoperul clujenilor a mai evoluat în România la CSU Craiova, formaţie pentru care a bifat 44 de meciuri între 2014 şi 2017.


Fundaşul central a fost legitimat în ultimul sezon în Slovacia la FK Senica, locul 8 în stagiunea precedentă, acolo unde a prins 24 de partide şi a marcat 5 goluri.

Kay a declarat la venirea la Universitatea Cluj că aspectul financiar nu a contat în alegerea echipei şi speră la promovarea în Liga 1 Betano.


"Am refuzat două contracte de sute de mii de euro, din Slovacia și Letonia, ca să vin la "U" Cluj. Îmi place ce se face aici, cum se lucrează, cum se gândeşte, vreau să fac performanţă cu "U" şi să sărbătorim împreună promovarea și, peste doi ani, o prezență în cupele europene", a declarat Kay imediat după ce și-a pus semnătura pe contractul cu FC Universitatea Cluj.

Kay se adaugă pe lista sosirilor lui Pedro Mendes, Andre Ceitil Castanheira, José Costa, Hugo Firmino, Inacio Miguel, Alex Pop şi Dur-Bozoancă, ultimii doi revenind la Universitatea Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter