Actualitate

ANALIZĂ. Moțiunea nu a afectat leul

Votul moțiunii de cenzură care va avea loc joi în Parlament nu a creat turbulențe în piața valutară, așa cum se întâmpla în majoritatea cazurilor, iar leul a avut un parcurs lin.

Cursul euro a urcat ușor de la 4,7479 la 4,7502 lei, într-o ședință în care transferurile s-au realizat în culoarul 4,747 – 4,753 lei, valori apropiate de cele de marți.

Media monedei americane a crescut de la 4,3212 la 4,3252 lei, cotațiile crescând până la 4,337 lei.


Moneda elvețiană era stabilă și fluctua în culoarul 1,087 – 1,092 franci/euro, iar media ei a scăzut de la 4,3565 la 4,3526 lei.

Uncia de aur a urcat pe piețele specializate la 1.501 – 1.510 dolari, astfel că preţul gramului de aur stabilit de BNR a scăzut de la 208,.5476 la 208,8533 lei.


Mișcările din piața monetară ale indicilor ROBOR continuau să fie minime, semn că nivelul lichidității rămâne unul ridicat.

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a urcat de la 3,06 la 3,07%, iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 3,12%.


Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a coborât de la 3,19 la 3,18%, iar cel la 12 luni de la 3,25 la 3,24%.

BNR a stabilit la începutul săptămânii trecute valoarea Indicelui de referință pentru creditele consumatorilor (IRRC) pentru ultimele trei luni ale acestui an. Acesta a urcat de la 2,63 la 2,66%, după ce în perioada în al doilea trimestru valoarea a fost de 2,36%.


Monedele din regiune înregistrau deprecieri usoare față de euro. Cea poloneză fluctua între 4,319 și 4,331 zloți iar cea maghiară se tranzacționa în culoarul 333,7 – 334,8 forinți.

Perechea euro/dolar se menținea sub pragul de 1,10 dolari și se tranzacționa în culoarul 1,0952 – 1,0991 dolari.


Bitcoin a stagnat pe platformele specializate în culoarul 8.100 – 8.200 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Radu Georgescu

Ultimele Stiri
abonare newsletter