Actualitate
Trei hoți care furau bunuri din mașini, identificați după o razie în Dej
Trei bărbați care au furat bunuri din mașini au fost identificați după o acțiune a polițiștilor la Dej.
La data de 16 octombrie anul în intervalul orar 07.00 – 13.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Dej în colaborare cu poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Gherla şi beneficiind de sprijinul poliţiştilor din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Dej, al luptătorilor din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale Cluj şi al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Ştefan Cicio Pop Cluj-Napoca au organizat o acţiune pe raza de competenţă.
Acţiunea a avut ca scop prevenirea faptelor antisociale, a infracţiunilor stradale dar şi impunerea unui climat de disciplină rutieră în rândul participanţilor la traficul rutier.
În cadrul actvităţilor desfăşurate au fost depistaţi şi reţinuţi pentru 24 de ore 3 bărbaţi în vârsă de 30, 33 şi 34 de ani, domiciliaţi în municipiul Gherla şi respectiv în comuna Mintiul Gherlii, judeţul Cluj. Cei trei bărbaţi se sustrăgeau urmăririi penale, aceştia fiind cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
În fapt, cei 3 bărbaţi sunt bănuiţi că în perioada iunie 2018 – noiembrie 2018, ar fi sustras mai multe bunuri (12 acte materiale) din autoturisme care erau parcate pe raza loclităţii Căşeiu, judeţul Cluj şi din mai multe garaje aflate pe raza municipiului Dej. Valoarea prejudiciului estimat de părţile vătămate se ridică la peste 25000 de lei, fiind recuperat parţial.
La expirarea perioadei de reţinere, cei trei bărbaţi vor fi prezentaţi în faţa magistraţilor în vederea dispunerii altei măsuri preventive.
Activităţile privind prevenirea accidentelor rutiere şi impunerea unui climat de disciplină rutieră au vizat principalele cauze generatoare de accidente rutiere, punându-se un accent deosebit pe respectarea limitei legale de viteză.
În cadrul activităţilor desfăşurate au fost legitimate 139 de persoane şi au fost controlate 118 vehicule. A fost constatată o infracţiune rutieră, respectiv conducere fără permis, şi au fost retrase 2 certificate de înmatriculare şi 1 set de plăcuţe de înmatriculare. De asemenea, abaterile constatate au impus aplicarea a
108 sancţiuni contravenţionale, 82 dintre acestea pentru încălcări ale legislaţiei rutiere(OUG 195/2002 republicată), 15 sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea legislaţiei privind regimul domicilierii şi al actelor de identitate(OUG 97/2005), 7 sancţiuni au vizat tulburarea ordinii şi liniştii publice(Legea 61/1991 republicată), iar 4 au fost aplicate pentru nerespectarea legislaţiei privind comerţul stradal autorizat(Legea 12/1990 republicată).