Actualitate
Ioan Aurel Pop: „Universitățile sunt o invenție neașteptată, genială și luminoasă”
Ioan Aurel Pop a vorbit despre impactul pe care l-a avut asupra societății înființarea universității cu ocazia Centerarului Universității din Cluj.
Pentru început, istoricul a spus câteva cuvinte despre istoria universității atât în lume, cât și în Cluj-Napoca.
„Universitățile sunt o invenție neașteptată, genială și luminoasă a Evului Mediu întunecat, când omenirea civilizată a înțeles pentru prima oară ce reprezintă cunoașterea și educația întru știință și cultură, în folosul ființei umane în special și al comunității umane în general. […]Universitatea din Cluj face parte din acest grup de universități moderne timpurii, dar în care moștenirea medievală era vie, privilegiind, datorită tendinței Renașterii de a imita cultura clasică greco-latină, limba lui Cicero și Caesar, studiile filosofice, cele juridice și cele teologice, toate puse sub egida Bisericii. În cei aproape 450 de ani trecuți de atunci, universitatea clujeană – devenită între timp Universitatea „Babeș-Bolyai” – a avut o viață frământată, cu lumini și umbre, așa cum este viața în general. Activitatea ei, obturată de câteva ori în istorie, în împrejurări grave, a fost reluată mereu de către oameni inimoși și culți, susținuți de mecenați princiari, regali și imperiali, încât școala superioară a renăscut mereu la Cluj, precum pasărea Phoenix din propria cenușă”, a povestit Ioan Aurel Pop.
Rectorul Universității Babeș-Bolyai a vorbit despre performanțele Universității și a oferit un sfat pentru viitor.
„Azi, Alma Mater Napocensis este o adevărată „mamă care ne nutrește” cu ambrozia și nectarul cunoașterii de cel mai înalt nivel, o „mamă” bună pentru toți „copiii” ei, liberi să învețe în toate limbile tradiționale ale Transilvaniei (română, maghiară, germană) și în limbile de circulație ale lumii (engleză, franceză) și să studieze în armonie toate confesiunile istorice ale regiunii (ortodoxă, greco-catolică, romano-catolică, protestantă). Cu cele 21 de facultăți, cu zecile de institute de cercetare și de creație, cu laboratoarele modern dotate, cu atelierele de creație – cu toată zestrea de știință și conștiință a lumii civilizate – Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) este astăzi cea mai veche, cea mai mare și printre cele mai prestigioase (ocupă locuri fruntașe în clasamentele internaționale) universități din această parte de lume. Cu acest statut, UBB se prezintă lumii drept o comunitate a egalilor, uniți sub semnul învățăturii și educației, prețuitori ai tradiției, dar și ai excelenței prezente și viitoare, hotărâți să cultive prosperitatea patriei, în rând cu toate celelalte patrii și în acord cu idealurile europene de pace, de dreptate și de democrație.
La un secol de la înființarea universității românești și după sute de ani de funcționare în împrejurări variate, bune și rele, suntem datori să scrutăm trecutul, să ne cunoaștem tradiția și să extragem noi seve pentru performanțele pe care le dorim și le pregătim în viitor”, a spus profesorul universitar.