Actualitate

Prins fără permis, un șofer a încercat să păcălească agenții clujeni cu un document fals

Un bărbat este cercetat de polițiștii clujeni pentru conducere fără permis și uz de fals.

Prins fără permis, un șofer a încercat să păcălească agenții clujeni cu un document fals Prins fără permis, un șofer a încercat să păcălească agenții clujeni cu un document fals

La data de 7 noiembrie a.c., în jurul orei 17:00, polițiștii Secţiei 2 Poliţie Rurală Apahida, în colaborare cu polițiștii Postului de Poliţie Comunal Cămărașu, au depistat un bărbat de 43 de ani, din localitatea Cămărașu, județul Cluj, în timp ce conducea un autoturism pe DN 16, din direcția comunei Mociu înspre comuna Cămărașu, deși nu deține permis de conducere.

Totodată, cel în cauză a prezentat organelor de poliție un permis de conducere care nu corespunde din punct de vedere al elementelor de siguranță. Potrivit IPJ Cluj, în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și uz de fals fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.

Ultimele Stiri
abonare newsletter