Actualitate
Emil Boc, despre majorarea tarifelor la taximetrie: „Nu s-a putut aproba o altă sumă pentru că nu ne permite legea”
De o bună perioadă de timp taximetriștii clujeni duc o luptă cu Primăria pentru majorarea tarifelor la taximetrie.
În vară, Asociația de Monitorizare Taxi Transilvania a solicitat majorarea tarifelor de transport în regim de taxi justificând că „tarifele practicate de transportatorii autorizați de UAT Cluj-Napoca nu au suferit modificări în ultimii 6 ani”. De asemenea, Asociația Camera Taximetriștilor din județul Cluj și Asociația de Monitorizare Taxi Transilvania au atras atenția asupra mai multor nereguli ce ar viza noul regulament privind organizarea și executarea serviciului de transport în regim de taxi în Cluj-Napoca, solicitând astfel modificarea tarifelor „în concordanță cu realitatea economico-financiară de pe piață”.
În luna octombrie, în urma unei analize în cadrul Comisiei de negociere a tarifelor maximale, administrația locală a avizat favorabil majorarea tarifelor pentru taxi.
Despre acest subiect, Emil Boc, primarul Clujul spune că acest proiect este analizat de către specialiști, luându-se în calcul toate componentele din lege.
Ce părere are Emil Boc despre suma propusă, de 3,8 lei pe km pentru tarifele de taxi?
„Ce va spune comisia de specialitate va fi răspunsul meu instituțional. În luna decembrie va intra pe ordinea de zi proiectul, după ce parcurge toate etapele din comisii și de analiză. Este o grilă în lege care ia fiecare componentă din lege (de la amortizare, mașină, combustibil, piesă de schimb, salariul minim pe economie), sunt o grămadă de chestiuni economice care sunt puse în grilă, diferența de ultima dată când s-a adoptat tariful și prețul la timpul prezent. Se face această grilă și dă o sumă, aceasta este suma care se aprobă. Nu s-a putut aproba o altă sumă pentru că nu ne permite legea. Noi lucrăm în baza legii și în interes public. Au fost refăcute toate calculele potrivit actului normativ și va fi potrivit legii. Nu favorizăm nici taximetriștii nici cetățenii, doar aplicăm prevederile legale în materie”, declara Emil Boc la un post de radio, despre acest subiect.