Actualitate

Regina Maria nu se mai vinde. Cea mai mare rețea de sănătate din țară a deschis acum un an un spital construit de la zero în Cluj

Fondul de investiții Mid Europa Partners a oprit, la finele anului trecut, demersurile de vânzare a Rețelei Private de Sănătate Regina Maria și a închis camera de date pusă la dispoziția investitorilor interesați.

Potrivit profit.ro, egocierile cu ultimii investitori rămași în cursă – fondul chinez de investiții Sino CEEF și divizia de sănătate Humanitas a grupului italian Techint – nu s-au finalizat în condiții acceptabile pentru Mid Europa, care a renunțat să mai vândă acum, mai având încă un an până la termenul propus pentru exit la Regina Maria.

După 10 ani de prezență pe piața serviciilor medicale din Cluj-Napoca, Rețeaua de sănătate Regina Maria a finalizat în 2018 primul spital privat cu servicii integrate din oraș.

Spitalul, a cărui construcție a început în aprilie 2017, reprezintă cea mai mare investiție a rețelei de sănătate din țară. Valoarea totală a acestui proiect de investiții depășește 18 milioane de euro.

Noul spital este localizat în centrul orașului, pe Calea Dorobanților nr. 29, oferind astfel acces rapid la servicii medicale, atât clujenilor, cât și pacienților din județele limitrofe. În acest moment, echipa întregului campus medical Regina Maria numără 423 de angajați, din care 184 sunt cadre medicale, iar compania are în vedere și alte angajări în cursul anului viitor.

Cu o suprafață de peste 7.000 mp, construcția ocupă șapte niveluri: parter, patru etaje supraterane și două subterane.
Aparatura disponibilă în spitalul Regina Maria din Cluj este una de ultimă generație, menită să asigure servicii medicale la cele mai înalte standarde de calitate. Cele mai avansate echipamente sunt cele din dotarea departamentelor de imagistică, neonatologie și chirurgie. Printre acestea se numără un ecograf adus în premieră în România – un sistem premium cu ultrasunete care utilizează tehnologia unică UltraFast


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter