Actualitate

37 de milioane de euro pentru Academia de Muzică: sediu, cămine și sală de concerte

În locul unde trebuia să fie spitalul de urgență din Cluj-Napoca, se va face un campus universitar.

După două decenii în care Academia Națională de Muzică „Gheorhe Dima” din Cluj-Napoca nu a avut propriul ei sediu, acum vor avea un întreg campus format din sediu, cămine și o sală de concerte.

Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima este, în acest moment, singura universitate din România care nu deține un sediu, o clădire funcțională pentru desfășurarea activității didactice, în condițiile în care numărul studenților este în continuă creștere, ajungând la 1.180 la nivelul anului universitar 2019-2020.


Investiție de 37 de milioane de euro

Potrivit Legii 165/2013 Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima trebuie să părăsească actualul sediu, de pe str. Ion I.C. Brătianu nr. 25 (în urma retrocedării clădirii către Episcopia Română Unită cu Roma) în anul 2023.


Valoarea totală a investiției, inclusiv TVA, este de 176.488.000 lei, adică aproximativ 37 milioane de euro și este cea mai mare investiție a statului român în Cluj-Napoca după Stadionul Municipal.

Durata construcției, conform documentației existente, este de 24 de luni.


Citește și: Guvernul a decis. Clădirea-ruină de la Colina va fi modernizată. Se transformă în Academie de Muzică

Citește și: Ludovic Orban promite un nou sediu pentru Academia de Muzică din Cluj-Napoca

Ultimele Stiri
abonare newsletter