Actualitate

Vești bune pentru elevii cu dizabilități. Părinții pot fi prezenți la ore

Părinții sau alte persoane pot însoți elevii la cursuri, dacă aceștia au cerințe educaționale speciale și/sau dizabilitați.

Însoțitorul poartă numele „shadow” în literatura de specialitate, potrivit actului oficial care le cere instituțiilor de învățământ să își organizeze activitatea și să elaboreze proceduri care să prevadă acest drept al elevilor de a avea alături un însoțitor pe toată durata cursurilor școlare.

„În conformitate cu prevederile art. 63 din ordinul comun n.r 1985/1305/5805/2016, inițiat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în colaborare cu Ministerul Sănătății și Ministerul Educației și Cercetării, de aprobarea metodologiei pentru evaluarea și intervenția integrată în vederea încadrării copiilor cu dizabilități în grad de handicap, orientării școlare și profesionale a copiilor cu cerințe educaționale speciale, precum și vederea abilitării și reabilitării copiilor cu dizabilități și/sau cerințe educaționale speciale, copiii cu cerințe educaționale speciale și încadrați în grad de handicap grav cu însoțitor pot beneficia de măsurile de sprijin pentru promovarea educației incluzive, formulate de managerul de caz/responsabilul de caz de servicii psihoeducaționale cu consultarea autorității locale de care aparține unitatea de învățământ, SPAS, unității de învățământ, IȘJ și a organizațiilor neguvernamentale, una dintre aceste măsuri fiind prezența facilitatorului, numit în literatura de specialitate shadow, alături de copil, în unitatea de învățământ”, transmite Ministerul Sănătății


Potrivit unei circulare trimise de Ministerul Educației și Cercetării către toate școlile, facilitatorul poate fi unul dintre părinți, asistentul personal sau însoțitorul, pentru copiii cu grad de handicap grav, o persoană numită de părinți și față de care copilul are dezvoltată o relație de atașament, un specialist recomandat de părinți sau reprezentantul legal, un specialist numit de părinți din organizații, universități, alte instituții cu care unitatea de învățământ are încheiate acorduri, informează edupedu.ro.

 

Etichete: scoli cluj
Ultimele Stiri
abonare newsletter