Actualitate

Evenimentele Teatrului Național din Cluj SUSPENDATE, pentru a preveni infecția cu CORONAVIRUS

Spectacolele care ar fi trebuit să aibă loc în această luna la Teatrul Național din Cluj au fost suspendate.

Evenimentele Teatrului Național din Cluj SUSPENDATE Evenimentele Teatrului Național din Cluj SUSPENDATE

Reprezentanții Teatrului Național din Cluj au anunțat că spectacolele din luna martie au fost suspendate pentru a preveni infecția cu coronavirus.

„Având în vedere recomandările oficiale în privinţa măsurilor de prevenţie în contextul răspândirii virusului COVID-19, pentru siguranţa spectatorilor noștri şi a personalului instituţiei noastre, Teatrul Național din Cluj-Napoca suspendă spectacolele programate în perioada 11-22 martie 2020. Spectacolele programate după data de 22 martie rămân indisponibile pentru vânzare, până la evaluarea riscurilor şi a condiţiilor de organizare a evenimentelor de către Direcția de Sănătate Publică a județului Cluj”, au transmis reprezentanții TNC.


Spectatorii care au achiziționat bilete la evenimentele programate în acest interval pot să le returneze la Agenția de bilete a Teatrului Național sau printr-un e-mail trimis la adresa biletmaster@eventim.ro, în funcție de metoda prin care acestea au fost achiziționate, până cel târziu în data de 31 martie 2020.

Ultimele Stiri
abonare newsletter