Actualitate
Tânăr drogat, prins la volan pe străzile din oraş
La data de 13 martie anul curent, în jurul orei 00:30, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca au depistat un conducător auto care ar fi consumat substanțe interzise.
tanar-drogat-prins-la-volan-pe-strazile-din-orasTânărul de 21 de ani, din comuna Apahida, sat Dezmir, a fost depistat în timp ce conducea autovehiculul pe strada Dorobanților din municipiul Cluj-Napoca. În urma testării cu aparatul de detectare a substanțelor interzise au rezultat valori pozitive.
În baza celor constatate, conducătorului auto i-au fost recoltate mostre biologice de sânge și urină. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.