Actualitate

Clujul a ajuns la zi cu testările de coronavirus. Capacitatea va crește la 500 teste/zi, de săptămâna viitoare

Prefectul Clujului, Mircea Abrudean a anunțat că, de săptămâna următoare, la Cluj va crește capacitatea de testare pentru depistarea COVID-19.

Prefectul a declarat că, în momentul de față, la Cluj nu mai sunt probe în așteptare din niciun județ din regiune. În plus, Abrudean a mai arătat că, de săptămâna viitoare, capacitatea de testare va crește la 500 de teste/zi, de la 340 de teste/zi, câte se fac în prezent.

"De săptămâna viitoare creștem la 500 de teste pe zi, urmând să ajungem gradual până la mijlocul lunii aprilie la 1000 teste pe zi. De asemenea, am ajuns la zi cu testările. Nu mai sunt probe în așteptare, din niciun județ", a declarat prefectul Clujului.