Actualitate
Amenzi mai mari pentru șoferi, de la 1 iulie? Adevărul despre modificarea Codului Rutier
Pe internet se vehiculează ideea că începând cu 1 iulie se vor aplica amenzi mai mari, dar se anunță noi schimbări atât pentru cei care vor să urmeze școala de șoferi, cât și pentru cei vârstnici care dețin permisul.
Amenzi mai mari pentru șoferi, de la 1 iuliePe mai multe site-uri a apărut informația că de la 1 iulie vor fi aplicate noi măsuri pentru șoferi. Una dintre ele prevede sancțiuni aspre pentru cei care folosesc telefonul mobil în timp ce conduc, aceștia riscând să rămână fără permis 30 de zile. De asemenea, se vor aplica noi reguli pentru șoferii în vârstă, aceștia fiind nevoiți să facă controale medicale regulate pentru a putea conduce în continuare, iar cei care fac școala de șoferi trebuie să aibă cel puțin 10 clase absolvite pentru a putea primi permisul.
Se pare însă că aceste informații nu sunt oficiale, sunt doar speculații.
Potrivit site-ul de știri juridice Avocatnet.ro, „nu există nicio lege sau ordonanță care să fi fost adoptată recent sau mai puțin recent și care să aducă modificări Codului rutier la 1 iulie”. Acest lucru este extrem de ușor de verificat într-un portal legislativ care prezintă legile și alte acte normative la zi, cum este cel furnizat de stat, legislatie.just.ro, sau cele oferite contra cost de diverse firme private.
Cei care doresc să obțină permisul de conducere trebuie să îndeplinească anumite condiții, printre acestea nefiind vreuna care să specifice nivelul de școlarizare al candidaților. De asemenea, modul în care se obține avizul medical pentru șoferi a rămas neschimbat.
CITEȘTE ȘI:
Acțiune de amploare a polițiștilor, SUTE de AMENZI aplicate în orașele din Cluj