Actualitate
Piatra lui Dan - cea mai frumoasă priveliște spre Lacul Tarnița
Piatra lui Dan este una dintre cele mai frumoase destinații din Cluj deoarece le oferă vizitatorilor o priveliște fermecătoare spre Lacul Tarnița, adorat de clujeni.
Piatra lui Dan - cea mai frumoasă priveliște spre Lacul Tarnița
La fel ca Piatra lui Lucaci, o altă locație aproape de Cluj care te pune la încercare, Piatra lui Dan îți oferă un traseu destul de ușor și perfect pentru o recreere de weekend. Destinația finală se află la înălțime, iar de acolo poți să profiți din plin de imaginea minunată pe care o creează lacul și vegetația abundentă din jurul acestuia.
Traseul durează aproximativ 2 ore, cu o lungime de 6-7 km.
Etapele sunt următoarele: Baraj Tarnița - Dealul Custurii - Piatra lui Dan - Baraj Tarnița
Cum ajungem la Piatra lui Dan?
Pornind de la Barajul Tarnița, treceți pe lângă baza Salvamont și mergeți tot în față aproximativ jumătate de oră până ajungeți în capătul unei văi de unde urcați la stânga pe un drum marcat cu Punctul Roșu. Drumul este puțin abrupt.
Înainte urcați pe un drum forestier până la prima intersecție de unde schimbați direcția spre dreapta. Aici veți urma cursul apei până la o poiană cu deschidere la stânga. Ajunși pe culmea dealului, continuați pe un drum de pământ care trece prin pădure.
Odată ajunși la un copac doborât, dacă îl ocoliți vă veți întâlni cu o altă poiană. Coborâți ușor poiana, iar spre finalul acesteia veți intra într-o mică pădure foarte deasă, urmând o potecă ce se desface la dreapta. Continuați să coborâți pe o parte a traseului puțin în pantă și veți ajunge la destinația dorită, Piatra lui Dan.
Acum vă puteți bucura de punctul de belvedere care vă oferă o priveliște uimitoare. În depărtare în stânga se poate observa zona de intrare în traseul, unde se află podul Lacului Tarnița, iar în față putem privi o insulă destul de mare împodobită în verdeață.
De jur împrejur vă puteți bucura de natură și liniștea pe care v-o oferă.
Sursă foto: Levi Bagy Photography
CITEȘTE ȘI:
Cheile Turzii - un traseu pe cinste pentru iubitorii de natură, lângă Cluj!
FOTO. Cheile Râmețului, o aventură de weekend pentru clujenii care iubesc munții!