Actualitate

După Cluj, Astra Arad va livra tramvaie și în București. Cum arată designul Imperio propus pentru Capitală?

Astra Vagoane Călători Arad prezintă într-un clip de promovare propunerea preliminară de design pentru viitoarele tramvaie ce vor fi livrate în București.

 

 


Producătorul din Arad urmează să semneze contractul pentru 100 de tramvaie de 36 metri cu Primăria Capitalei, moment de la care vor curge termenele pentru livrarea primelor unități Imperio.

 


Zilele trecute, primele tramvaie românești, produse la Arad, au intrat în circulație la Cluj-Napoca. Astfel, peste jumătate din flota de transport în comun a Companiei de Transport Public Cluj este nepoluantă.

Într-un clip de promovare al Astra Arad de pe site-ul Club Feroviar este prezentată propunerea preliminară de design pentru viitoarele tramvaie ce vor fi livrate la București (vezi GALERIE FOTO).  Modelul „Imperio București” va avea o lungime de 36 de metri, 6 uși duble de acces și ar urma să fie fabricat în 100 de exemplare pentru a circula pe liniile 1, 10, 21, 25, 32, 40, 41 și 55. 


Potrivit Asociației Metrou Ușor, designul „custom-made” propus de Astra pentru Capitală este deosebit de restul tramvaielor Imperio care se livrează în acest moment în alte orașe din țară (comparație în Galerie).

Tramvaiele românești au intrat în circulație, la Cluj

Pe 28 octombrie, Compania de Transport Public Cluj-Napoca a pus în circulație primele patru garnituri noi de tramvai fabricate în România, din comanda de 24 de unități către Astra Vagoane Călători. Producătorul a mai livrat tramvaie noi în Arad și în Oradea.


CITEȘTE ȘI

Primele 4 tramvaie Astra Imperio au intrat în circulație. Cum arată și ce dotări au? FOTO

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter