Actualitate

Petrecere cu 40 de oameni „spartă” de polițiști. S-au dat amenzi de 6.500 de lei

O petrecere privată la care au participat 40 de oameni a fost întreruptă de polițiști. Oamenii s-au ales cu amenzi destul de mari.

 

 


 

Deși este pandemie, iar situația se înrăutățește de la o zi la alta, oamenii continua să formeze grupuri mari și să petreacă. În cazul evenimentului privat cu 40 de oameni, polițiștii au acționat repede și au „spart” petrecerea.


Poliţiştii au aplicat amenzi în valoare totală de 6.500 de lei după ce au întrerupt un eveniment privat organizat la un local din municipiul Braşov, la care au participat 44 de persoane.

Conform unui comunicat remis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov, la adresa respectivă au fost identificate 44 de persoane, faţă de care s-a luat măsura sancţionării în baza Legii 55/2020.

După intervenţia poliţiştilor, participanţii la eveniment au fost nevoiţi să părăsească locaţia.

CITEȘTE ȘI:


Un local din centrul Clujului, amendat pentru că avea 120 de clienți pe terasă. Cât costă amenda?

Petrecerile se țin lanț pe timp de PANDEMIE. Nunți cu peste 300 de oameni organizate în această perioadă

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter