Actualitate

Scene ca-n filme! 6 indivizi din Cluj au introdus droguri în două PENITENCIARE. Deținuții au vândut „marfa” în interior. FOTO

6 indivizi din județul Cluj au introdus droguri în două penitenciare. Ulterior, deținuții au comercializat marfa în interiorul penitenciarelor.

 

 


Polițiștii clujeni au făcut percheziții la domiciile celor 6 indivizi - în Cluj-Napoca, Dej, Turda, Florești, Jucu și Bonțida.

 


Au găsit o sumă imensă de bani:

„Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, cu sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba-Iulia, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Cluj, au efectuat 14 percheziții domiciliare, într-un dosar penal de efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, șantaj, instigare la dare de mită, dare de mită și luare de mită.


Au fost puse în executare 6 mandate de aducere, iar 5 persoane au fost reținute.

La data de 25 martie a.c., polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat 14 percheziții, în județul Cluj, la locuințele unor persoane bănuite de procurarea, punerea în vânzare și deținerea substanțelor psihoactive.


Din cercetări a reieșit faptul că persoanele în cauză ar fi introdus substanțe psihoactive în două unități penitenciare, din județele Cluj și Bistrița-Năsăud. Ulterior, ar fi fost comercializate, în interior, de către deținuți.

De asemenea, substanțele interzise ar fi fost comercializate și în afara acestor unități.


În urma perchezițiilor efectuate, în municipiile Cluj-Napoca, Dej, Turda și comunele Florești, Jucu și Bonțida, au fost descoperite și ridicate 105 grame de substanțe interzise, telefoane mobile și mai multe săbii.

Totodată, au fost ridicați 7.900 de lei, 430 de euro și 40 de lire.

În baza probatoriului administrat, față de 5 persoane a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română. La acțiune, au participat specialiști criminaliști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca”, a transmis IPJ Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter