Actualitate

Se relaxează RESTRICȚIILE în unele comune din Cluj! Magazinele vor fi deschise până la ora 21:00

Mai multe comune din Cluj scapă de restricții! Oamenii vor putea circula până la ora 22:00, iar magazinele vor fi deschise până la ora 21:00.

 

 


În mai multe comune din județul Cluj, restricțiile se relaxează, ca urmare a scăderii ratei de infectare cu COVID-19. Prin urmare, oamenii vor putea circula până la ora 22:00, iar magazinele vor fi deschise până la ora 21:00. Este vorba despre comunele: Dăbâca (2,68), Măguri Răcătău (1,78), Sâncraiu (3,26) și Vultureni (3,48).

 


Singura comună care face excepție de la regulă este comuna Săndulești (4,09) care va avea restriții de weekend: circulația va fi permisă doar până la ora 20:00, iar magazinele vor funcționa până la ora 18:00.

Ce alte restricții se aplică?

În localitățile unde incidența cumulată în ultimele 14 zile a depășit pragul de 1,5/1.000, dar mai puțin de 3/1.000 de locuitori se dispun următoarele măsuri:


- cinematografele, instituțiile de spectacole și/sau concerte este permisă la 30% capacitate
- organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt interzise
- restaurantele și cafenelele sunt deschise în interior la 30% capacitate
- activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 30% capacitate
- prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea distanței de 2 metri între mese și participarea a 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite
- nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci
- sălile de jocuri de noroc, deschise la 30% capacitate

În localitățile unde incidența cumulată în ultimele 14 zile e egală sau a depășit pragul de 3/1.000 de locuitori se dispun următoarele măsuri:


- activitatea cinematografelor și a sălilor de spectacole este interzisă;
- spectacolele de tipul drive-in sunt interzise;
- activitatea restaurantelor și cafenelelor în interior este interzisă;
- activitatea teraselor este permisă, cu asigurarea distanței de 2 metri și maxim 6 persoane la o masă;
- este interzisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci;
- activitatea sălilor de jocuri de noroc este interzisă;

Ultimele Stiri
abonare newsletter