Actualitate

Comuna Florești va avea prima bibliotecă. Pivariu: „Lectura ar trebui să se afle printre preocupările noastre de fiecare zi”

În comuna Florești urmează să fie construită o bibliotecă, proiectul fiind inclus în bugetul local pe 2021 al comunei. Termenul de finalizare preconizat este înainte de începerea anului școlar.

 

 


Primarul comunei clujene Florești, Bogdan Pivariu, a anunțat că se dorește construirea unei biblioteci, aceasta urmând să fie prima pe care comuna o va avea. Termenul de finalizare urmărit este până la începerea noului an școlar, proiectul fiind deja inclus în bugetul local pe anul 2021 al Floreștiului.

 


„Primăria Florești va amenaja prima Bibliotecă și Centru Multimedia în zona Cetatea Fetei. În bugetul comunei Florești pe anul 2021 s-au prevăzut sumele necesare pentru amenajarea unei biblioteci.

Una dintre cele mai mari provocări la care ne-a supus această perioadă de pandemie a fost să ne păstrăm puterea și echilibrul emoțional și să ne concentrăm pe menținerea în limite de normalitate a nevoii de educare a copiilor noștri. Luna aprilie este luna de sărbătorire a cărții, dar cred că lectura ar trebui să se afle printre preocupările noastre de fiecare zi.


Proiectul pe care vrem să îl demarăm în scurt timp va include pe lângă sală de lectură și centru multimedia, spații de expoziții sau ateliere de creație pentru copii”, a anunțat primarul.

Acesta a precizat că proiectele anunțate ar trebui să devină funcționale înainte de începerea noului an școlar.


CITEȘTE ȘI

A fost adoptat bugetul Floreștiului. Pivariu: „Am stabilit direcții pentru transformarea comunei în una modernă”

Ultimele Stiri
abonare newsletter