Actualitate

Emil Boc, candidatul PNL la alegerile prezidențiale! Ipoteză șoc pe scena politică românească

Emil Boc ar urma să fie următorul candidat al PNL la alegerile prezidențiale, conform unor declarații făcute de Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea a fost invitat la emisiunea lui Marius Tucă de la Aleph News, acolo unde a mărturisit că ar exista o înțelegere secretă între Klaus Iohannis și Marcel Ciolacu pentru ca Emil Boc să fie următorul candidat la alegerile prezidențiale din România și cel mai probabil viitorul președinte.

Liviu Dragnea, întrebat dacă există posibilitatea refacerii USL, a menționat că „până acum o lună da, era una din variante. Fără să forțez pe nimeni, primesc mesaje, telefoane de la primari PSD, membri și alți cetățeni, oameni nemulțumiți, destul de mulți. În conducerea PSD erau 3 grupări. O grupare constituită în jurul lui Vasile Dîncu și Sorin Grindeanu. O altă grupare care e doar Marcel Ciolacu care are înțelegere cu Iohannis ca Boc să fie candidat la prezidențiale și Ciolacu premier. Și o altă grupare Paul Stănescu cu Gabi Firea”. Dragnea a precizat că se referă aici de alegerile la termen din 2024.


Rămâne de văzut dacă primarul municipiului Cluj-Napoca este interesat de cea mai înaltă funcție în stat sau preferă să rămână în continuare unul dintre cei mai populari primari din țară.

Ultimele Stiri
abonare newsletter