Actualitate
VIDEO. Microbuz RĂSTURNAT, după ce a intrat într-un parapet, în Bologa, Cluj. Patru copii, răniți
Un microbuz care transporta șapte persoane s-a răsturnat în localitatea Bologa din Cluj după ce a intrat într-un parapet de pe marginea drumului. Șase persoane au ajuns la spital.
„În jurul orei 8.30 au fost alertate două autospeciale, un echipaj SMURD și un echipaj SAJ ca urmare a răsturnării unui microbuz la intrare în localitatea Bologa.
În momentul sosirii la locul accidentului pompierii au găsit șapte persoane ieșite din autovehicul, dintre care patru minori, care prezentau afecțiuni ușoare. Șase persoane sunt transportate în acest momente la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate”, au declarat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj.
Accidentul s-a produs pe DN1 E60.
„Un conducător auto în vârstă de 29 de ani, din Jibou, județul Sălaj, care se deplasa cu o autoutilitară din direcția Cluj, înspre Oradea ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un parapet metalic de pe sensul opus de mers.
După impact, autoutilitara s-a răsturnat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj.