Actualitate

Scandal pe o stradă din Gherla! Un bărbat a vrut să bată un polițist care l-a oprit în trafic

Un bărbat din Gherla s-a ales cu dosar penal pentru ultraj, deoarece a vrut să bată un polițist care l-a oprit în trafic.

Un bărbat din Gherla a fost reținut după ce ar fi agresat un polițist Un bărbat din Gherla a fost reținut după ce ar fi agresat un polițist

 

Un bărbat din Gherla a fost arestat preventiv 30 de zile, după ce în weekend a vrut să bată un polițist care l-a oprit pe strada Mihai Eminescu. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest și ulterior a fost invitat la spital pentru prelevarea de mostre biologice, acolo devenind agresiv.


„Conducătorul auto de 31 de ani, din municipiul Gherla a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, moment în care ar fi devenit agresiv verbal, adresând injurii și amenințări cu acte de violență la adresa unuia dintre agenții de poliție.


De asemenea, bărbatul ar fi încercat să-l agreseze fizic pe agentul de poliție, fiind oprit și imobilizat de către polițiștii prezenți la fața locului.

În cauă a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla, fiind demarate cercetări pentru clarificarea tuturor împrejurărilor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj. În baza probatoriului administrat, cel în cauza a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior magistrații Judecătoriei Gherla au dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.”, a transmis IPJ Cluj.

CITEȘTE ȘI:

Polițist, acuzat că a agresat un minor în secția de Poliție

Doi tineri, jefuiți pe stradă în Gherla! Hoții i-au amenințat cu un CUȚIT și le-au furat telefoanele

Ultimele Stiri
abonare newsletter