Actualitate

Accident grav în Ocna Dej. Un tânăr a rămas încarcerat și alte două persoane au fost rănite și duse la spital. FOTO

Un accident grav a avut loc duminică noaptea între două mașini, în Ocna Dej. În urma impactului un tânăr a rămas încarcerat și alți doi tineri au ajuns la spital.

Accident cu victimă încarcerată în Ocna Dej. Foto: ISU Cluj. Accident cu victimă încarcerată în Ocna Dej. Foto: ISU Cluj.

 

 


„Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit în cursul acestei nopți pentru descarcerarea și acordarea primului ajutor calificat unui tânăr prins într-o mașină contorsionată, în urma unui accident rutier produs pe raza localității Ocna Dej.

 


La fața locului au fost dislocate o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și un echipaj SAJ.

În momentul sosirii la fața locului, salvatorii au găsit două autoturisme avariate, iar într-unul dintre acestea se afla un tânăr încarcerat, în stare de conștiență care prezenta multiple traumatisme.


S-a acționat cu echipamentele de descarcerare pentru îndepărtarea caroseriei contorsionate și pentru extragerea tânărului, astfel încât să nu-i fie agravate traumatismele suferite. Tânărul a fost preluat de către un echipaj SAJ și a fost transportat la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.

De asemenea, alți doi tineri au fost consultați la fața locului și au fost transportați la spital, de către echipajul SMURD, pentru îngrijiri de specialitate”, au declarat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj.

CITEȘTE ȘI:

Un pacient de 76 de ani a murit după ce s-a aruncat de la etaj, la Spitalul Huedin. Bătrânul urma să fie externat luni

Ultimele Stiri
abonare newsletter