35 de voluntari, studenţi la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) “Iuliu Haţieganu”, distribuie, miercuri, materiale informative despre prevenirea diabetului, în şase unităţi de învăţământ din Cluj-Napoca, informează Agerpres.
Şeful delegaţiei FMI, Erik de Vrijer, a afirmat miercuri, la întâlnirea de la Palatul Cotroceni cu preşedintele Traian Băsescu, că principala provocare pentru România este aceea de a trece de la austeritate şi stabilitate macroeconomică spre creştere economică şi creare de locuri de muncă.
Preşedintele Traian Băsescu le-a spus, miercuri, membrilor delegaţiei FMI, BM şi CE, la începutul întâlnirii de la Cotroceni, că trebuie pornit de la ideea că imediat după alegerile parlamentare din 9 decembrie autorităţile de la Bucureşti trebuie să lucreze la reformele structurale.
Preşedintele Traian Băsescu a primit astăzi, la Palatul Cotroceni, delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, subliniind în discuţiile cu experţii internaţionali faptul că are unele nemulţumiri şi punctând că el poate privi mai “clar” spre programul României cu organismele financiare internaţionale, având în vedere că nu se află în campanie electorală.
Dacia va lansa în 2013 două noi modele - un break şi o camionetă, a declarat marţi, la lansarea noilor generaţii Logan, Sandero şi Sandero Stepway, vicepreşedintele companiei Dacia, Constantin Stroe.
Premierul britanic, David Cameron, şi omologul său italian, Mario Monti, şi-au exprimat - marţi, la Roma - dezacordul faţă de proiectele de creştere a bugetului Uniunii Europene, relatează AFP.
Coreea de Nord a încercat în mai să trimită piese pentru rachete balistice Siriei, încălcând embargoul ONU, afirmă miercuri presa japoneză, informează Mediafax.