Administrație
Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, despre proiectul metroului: „Se lucrează la componenta de proiectare”
Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca Dan Tarcea a oferit noi detalii despre cele mai importante proiecte de infrastructură ale Clujului.
Viceprimarul Dan Tarcea a vorbit despre proiectul metroului Foto: Municipiul Cluj-Napoca - Facebook
Dan Tarcea a vorbit, în cadrul unei emisiuni radio, despre stadiul marilor proiecte de infrastructură.
El a precizat că proiectul trenului metropolitan este într-o “etapă bună”. “Încă nu este deschis niciun call de finanțare pentru trenul metropolitan, abia de anul viitor vor fi deschise call-urile de finanțare. Noi lucrăm la studiul de fezabilitate astfel încât să fim pregătiți în momentul în care avem și sursa de finanțare și vor fi deschise aceste call-uri de finanțare. Adică vrem să fim pregătiți pentru a depune spre finanțare și acest proiect.
La Cluj-Napoca avem câteva proiecte mari de infrastructuă. Cel mai important obiectiv de investiții pentru mobilitate este cel al centurii metropolitane. Trebuie menționat că până în 2017 nu era posibil ca unitățile administrativ-teritoriale să se asocieze și să facă studiu de fezabilitate. Abia în decembrie 2017 s-a schimbat legislația și s-a permis autorităților locale să se asocieze și să facă în locul guvernului aceste investiții. Am făcut licitațile și de atunci lucrăm la acest proiect care în sfârșit a ajuns să se materializeze în sensul că pentru un prim tronson avem deja licitația încheiată, se lucrează la partea de proiectare astfel încât în prima jumătate a anului viitor să înceapă efectiv lucrările. Aici discutăm de tronsonul cuprins de la Nodul N până la Spitalul Regional de Urgență, unde vor fi șase benzi de circulație, câte o bandă suplimentară pe fiecare sens, benzi care să poată fi folosite cu dedicație de către transportul public, mașinile de urgență. De asemenea creăm și infrastructura alternativă, pentru bicilete”, a declarat viceprimarul.
Dan Tarcea a mai subliniat că Spitalul Regional nu va putea funcționa fără această legătură cu municipiul Cluj-Napoca și cu această centură, de aceea a fost prioritizată această bucată. “În al doilea rând este cel mai aglomerat tronson de circulație din România. Vestea bună este că prima licitație pentru Spitalul Regional a fost deja adjudecată. Discutăm de o investiție de peste 600 milioane de euro. Discutăm în prima etapă de investițiile care urmează să fie făcute în pregătirea terenului, urmând ca până în luna februarie să se facă și a doua licitație pentru construcția lui”, a menționat Dan Tarcea.
Un tronson “extrem de complex”
Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca a mai punctat că al doilea tronson este extrem de complex.
“În ce privește centura metropolitană, cel de-al doilea tronson care face legătura între Baciu, Cluj-Napoca și merge până la o benzinărie de la ieșirea din Cluj-Napoca înspre Apahida, aici discutăm de un tronson care are 56 de kilometri, un tronson extrem de complex, pentru că sunt 94 de structuri - poduri, podețe și tuneluri, cinci tuneluri pe această zonă. Este un proiect extrem de complex la care avem în acest moment un ofertant, iar acest ofertant este în asociere cu încă 21 de firme. Deci 22 de firme s-au asociat pentru a putea să vină să depună o ofertă pentru acest tronson complex. Doar componenta de exproprieri pentru centura metropolitană se ridică la un miliard de lei, este în transparență decizională și sper să fie aprobat și acest obiectiv.
Este un proiect care încet prinde contur și care cu siguranță va duce la o decongestionare serioasă a traficului în Cluj-Napoca. Celelalte tronsoane ale centurii urmează să fie fazate, legătura cu Apahida și legătura cu Florești, și mai departe cu Gilău. În prima etapă ne concentrăm pe acești kilometri de centură metropolitană”, a spus Dan Tarcea.
Metroul, o provocare
Dan Tarcea a vorbit și despre proiectul metroului. “Un alt obiectiv important este metroul, care va duce Clujul într-o altă eră. Discutăm de un oraș care trebuie să fie atractiv și peste 20 și peste 30 de ani, și peste 100 de ani, noi pregătim azi orașul viitorului. E un proiect care trebuie să se termine în 10 ani, extrem de complex și acesta. E o investiție de 2,1 miliarde euro, sume foarte mari pe care bugetul municipiului nu și le permite, de aceea avem nevoie să atragem fonduri europene și guvernamentale. Și această componentă de metrou are în acest moment o finanțare din PNRR de 300 milioane euro.
(…) Se lucrează la componenta de proiectare, pentru că este o provocare evident, să faci un asemenea obiectiv, avem întâlniri săptămânale cu cei de la metrou… pentru a putea pregăti exact proiectul. Fie că discutăm de studii suplimentare sau de descărcări arheologice, de cum se va desfășura traficul pe perioada lucrărilor, plus obținerea avizelor, la acestea se lucrează, iar în momentul în care vom avea date concrete, adică să putem face următorul calendar, îl vom face public”, a mai spus Dan Tarcea.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News