Administrație

Un milion de lei, bani nerambursabili, pentru cultele religioase din Cluj

Proiectele filantropice derulate de cultele religioase din județul Cluj vor beneficia de finanțare nerambursabilă prin intermediul sprijinului oferit de Consiliul Județean.

O nouă sesiune de finanțare nerambursabilă pentru cultele religioase din Cluj/Foto: Consiliul Județean Cluj Facebook.com O nouă sesiune de finanțare nerambursabilă pentru cultele religioase din Cluj/Foto: Consiliul Județean Cluj Facebook.com

 

 


Consiliul Județean a anunțat lansarea celei de-a doua sesiuni de finanțare nerambursabilă dedicată cultelor religioase.

 


După cum a arătat Alin Tișe, președintele CJ Cluj, proiectul este destinat cultelor religioase ce desfășoară acțiuni cu caracter filantropic și care nu au reușit să obțină fonduri în cadrul sesiunii anterioare. 

„Cunoscând ampla activitate filantropică derulată de biserici în întreg județul, dar și nevoile reale pe care aceste instituții le au pentru a întreprinde aceste acțiuni, am decis să venim în sprijinul celor care nu au obținut fonduri în cadrul primei sesiuni de finanțare. Asta, deoarece numeroase inițiative și proiecte extrem de benefice pentru clujeni, concepute de biserici, mai au încă nevoie de finanțare. Îi îndemn, deci, pe reprezentanții acestora să profite de noua oportunitate pe care le-o oferim pentru susținerea proiectelor lor”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.


Suma alocată pentru susținerea inițiativelor care se încadrează în sfera cultelor religioase, pentru cea de-a doua sesiune, este de 980.000 de lei, bani asigurați din bugetul propriu al Consiliului Județean Cluj.

O nouă sesiune de finanțare nerambursabilă pentru cultele religioase din Cluj

Unitățile de cult din raza administrativ-teritorială a județului Cluj aparținând cultelor religioase recunoscute în România, care nu au beneficiat de finanțare nerambursabilă în cadrul primei sesiuni, sunt invitate începând de luni, 15 aprilie și până marți, 14 mai 2024, ora 12.00, să pregătească și să depună cererile de finanțare.


La fel ca și în cadrul primei etape, cei interesați au posibilitatea de a încărca documentele on-line, pe platforma Ghișeul Unic, sau de a le depune fizic, pe suport hârtie, la registratura Consiliului Județean Cluj.

Documentația necesară finanțării nerambursabile, respectiv formularele tip, documentele care trebuie anexate acestora, precum și regulamentele pe baza cărora se realizează evaluarea și selecția proiectelor, poate fi consultată prin accesarea site-ului oficial al instituției www.cjcluj.ro.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Bugetul județului în 2024, peste 1,5 miliarde de lei! Ce investiții se regăsesc în bugetul Clujului din acest an?

Ultimele Stiri
abonare newsletter